Ediția: Miercuri 23 Iulie 2025 Nr. 6926

Studenţii din Teleorman, buni parteneri de antrenament


Formația de futsal a Focșaniului merge bine. Neînvinși în acest an în Liga I, jucătorii de la CSM 2007 antrenați de Petrache Gurguiatu și Orlando Åžerbănică nu au oferit nicio șansă adversarilor de la Universitatea Alexandria în cadrul etapei a XIV-a și le-au administrat o corecție severă, 7-1 (2-0), pe fondul unui joc precis. Scorul final nu reflectă realitatea din teren. În prima repriză, focșănenii au ratat nenumărate ocazii de gol, au avut și trei bări (prin Chivu, Ungu-reanu și Săraru) și au încercat să treacă de o apărare a echipei din Alexandria, preocupată să primească cât mai puține goluri. Golurile echipei de pe Milcov au fost marcate de Curteanu (17 și 29), Chivu (25 și 39), Burcăcel (19 și 38) și Ilaș (26) în urma unor faze care au făcut șah-mat apărarea echipei din Teleorman. Pe final, când câștigătoarea era deja decisă, tehnicienii CSM-ului le-au făcut un cadou mai tinerilor jucători Olărașu (portar) și Stoica (junior provenit de la CSM Focșani), aceștia debutând în prima ligă. „Este o victorie concludentă, dar am muncit pentru a lua toate punctele. Dacă am fi materializat toate ocaziile pe care le-am avut, probabil s-ar fi înregistrat scorul campionatului. Echipa noastră este în creștere de la meci la meci, lucru care demonstrează că cu seriozitatea de la antrenamente și cu o pregătire bună se pot obține și rezultate bune”, a spus după meci antrenorul principal al focșănenilor, Petrache Gurguiatu. CSM 2007 Focșani a evoluat cu: Borș și Olărașu (portari), Săraru, Ungureanu, Chivu, Sorin Popa, Burcăcel, Ilaș, Sergiu Sava, Pătrașcu, Stoica și Curteanu. Etapa viitoare, CSM 2007 Focșani va juca pe terenul echipei ACS Od. Secuiesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?