Ediția: Luni 7 Iulie 2025 Nr. 6914

Ameninţare cu bombă la Penitenciarul Focşani


Un apel anonim primit, ieri, la dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, prin intermediul numărului unic de urgență 112, anunța amplasarea unei bombe la Penitenciarul Focșani. Imediat după sesizare reprezentanții IPJ au anunțat conducerea Penitenciarului pentru a face verificări. Reprezentanții Penitenciarului au făcut verificări în locul indicat de apelant, atât în zona cabinetului medical din incinta unității, cât și în alte locații, dar apelul s-a dovedit a fi fals. „Am fost anunțați de cei de la Poliție cu privire la faptul că în unitatea noastră ar fi fost am-plasată o bombă. S-au făcut verificări, iar apelul s-a dovedit a fi fals. Rămâne ca organele abilitate să stabilească cine a făcut acest anunț”, a declarat comisarul șef Ion Diță, directorul Penitenciarului Focșani. Este foarte puțin probabil ca un astfel de apel să fie real în condițiile în care accesul în Penitenciar se face după o verificare amănunțită cu aparatură de ultimă gene-rație.
Anchetatorii fac verificări în acest caz pentru a stabili identitatea persoanei care a pus pe jar autoritățile. „Glumețul” ar putea ajunge chiar în locul în care anunța că este o bombă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?