Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Poliţiştii patrulează cu …„ţârâita“


Criza economică își pune tot mai tare amprenta pe activitatea polițiștilor vrânceni. Cota de benzină a fost redusă cu aproape 50% ceea ce înseamnă că oamenii legii trebuie să patruleze mai puțin cu mașinile de serviciu. Conducerea IPJ Vrancea spune că se raționalizează consumul de carburant pentru autoturismele din dotarea IPJ astfel încât, poliția să poată fi eficientă. Problemele de acest gen au apărut încă de la finele anului trecut și, deocamdată, nu sunt semne că situația va reveni la normal.

Vremuri grele pentru Poliția Vrancea. Criza financiară se face din ce în ce mai simțită, nu doar în buzunarele angajaților ci și în rezervoarele mașinilor instituției. Pe lângă vechile probleme, respectiv lipsa banilor, a dotărilor și altele, de la începutul anului, poliția vrânceană se mai confruntă și cu o altă pro-blemă, respectiv reducerea drastică a cotelor de benzină care la toate subunitățile a ajuns chiar să fie înjumătățită. Așa se face că reducerea cheltuielilor pentru carburant este de peste 50 % față de cota normală, cel puțin așa susțin mai mulți polițiști din cadrul instituției. Polițiștii vrânceni se confruntă cu această si-tuație încă de anul trecut, însă de la începutul anului, problema s-a acutizat. Cu rația mică pe care o au, polițiștii trebuie să se descurce toată luna. Astfel, timp de 30 de zile, mașina trebuie să patruleze în aria de competență chiar în două – trei ture și, dacă polițistul are norocul să fie încadrat undeva la capăt de lume, într-o comună uitată, trebuie să mai dea, săptămânal, și câte o fugă la Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea, la ședința de comandă. Dacă lipsa de personal o mai poți suplini prin concedii tăiate, libere neacordate și multe ore suplimentare, în cazul crizei de combustibil este mai greu pentru șefii de unități să găsească o soluție. Reprezentanții IPJ susțin că pentru fiecare mașină se alocă cel mult 100 de litri de benzină. Polițiștii care ve-ghează la liniștea vrâncenilor au fost sfătuiți să nu parcurgă mai mult de 10 kilometri pe tura de serviciu, în condițiile în care până acum puteau parcurge 30 – 40 de kilometri. Dacă este nevoie și situația operativă o impune, atunci cota de ben-zină poate fi suplimentată. Afectat de recesiune este inclusiv Serviciul Poliției Rutiere, care are, poate, cea mai mare nevoie de benzină. Polițiștii de la Rutier au fost sfătuiți să stea mai mult în puncte fixe și să pornească motorul doar atunci când situația o impune. Cu toate acestea, polițiștii încearcă să nu depășească limita și se mulțumesc că primesc măcar strictul necesar pentru a-și putea duce la îndeplinire atribuțiile. Potrivit unor surse, pro-blemele au început încă de la finele anului trecut iar polițiștii sperau ca odată cu intrarea în noul an, situația să fie remediată. Nu a fost așa, ei au fost anunțați că trebuie să se limiteze pentru că așa va fi „până la fund”. Reprezentanții din IPJ Vrancea nu au negat această problemă și spun că se încearcă raționalizarea consumului de carburat. „În perioada următoare vom raționaliza consumul de carburant pentru autoturismele din dotarea IPJ, astfel încât să fim eficienți”, a afirmat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Cantitatea stabilită poate fi diminuată sau suplimentată

Åžeful Serviciului de Ordine Publică, comisarul șef Vasile Marin ne-a precizat că o mașină primește aproximativ 100 de litri pe lună iar în cazuri deosebite, această cantitate de carburant poate fi diminuată sau suplimentată. „Avem un consum care trebuie dimensionat. În medie, consumul pentru un autoturism era de 100 de litri pe lună. De-a lungul timpului au fost perioade în care această cotă se suplimenta. Atât în 2010 cât și în 2011 consumul de carburant a fost și va fi raționalizat cu o cantitate de aproximativ 100 de litri pe lună pentru un autoturism. Această cantitate poate fi diminuată sau suplimentată în funcție de evoluția situației operative. La unele subunități se încadrează la un plin. Este o perioadă de criză economică. Noi am vrea să ni se aloce o cantitate mai mare de carburant și sperăm ca această perioadă grea să nu dureze foarte mult astfel încât polițiștii să poată patrula cu autoturismele din dotare, nu doar în satele reședință de comună ci și în cele limitrofe”, a spus comisarul șef Vasile Marin. Deși sunt foarte multe lipsuri, polițiștii speră ca în continuare să poată interveni la evenimentele sesizate de cetățeni și să poată soluționa cazurile. Totodată, cetățenii trebuie să folosească numărul unic de urgență 112 numai atunci când este nevoie. Apelarea fără motiv a acestui număr înseamnă timp dar și bani cheltuiți fără rost. „Vom dirija folosirea autoturismelor de serviciu pentru intervenția la evenimentele sesizate de cetățeni, astfel încât să putem asigura o intervenție operativă și să soluționăm cazurile în regim de urgență pentru a nu degenera în aspecte grave. De asemenea, îi rugăm pe cetățenii județului Vrancea să înțeleagă că sistemul unic de apeluri de urgență 112 trebuie folosit doar în cazurile de urgență”, a adăugat comisarul șef Vasile Marin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?