Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Magistraţii protestează faţă de procedura de promovare la instanţa supremă


Magistrații care candidează pentru promovarea la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au anunțat, ieri, plenul CSM că protestează față de modul cum Consiliul a desfășurat procedura pentru promovările la instanța supremă.
„Vă aducem la cunoștință protestul nostru public față de tratamentul la care am fost supuși. Ni se pare inacceptabil, am fost tratați fără respect în această zi și vă rugăm să găsiți o soluție pentru ceea ce s-a întâmplat azi. Cu toții sunteți magistrați, și noi, și dumneavoastră, cei care ne reprezentați aici. Cred că aveți și ați avut votul nostru, nu sunteți întâmplător aici”, a afirmat judecătorul Lia Savonea, președintele Curții de Apel București, una din candidații pentru promovare la secția penală de la ÎCCJ.
Președintele CSM, Horațius Dumbravă, i-a comunicat acesteia, dar și celorlalți magistrați care candidau și care au susținut forma de protest, că în prezent nu mai au cvorum pentru continuarea procedurii și că, într-un timp rezonabil, procedura va fi reluată.
Judecătorul Dan Lupașcu și membrii din partea societății civile Corina Dumitrescu și Victor Alistar s-au retras din ședința CSM înainte de anunțarea protestului magistraților, fiind nemulțumiți de modul în care se desfășoară ședința. Magistrații l-au întrebat pe șeful CSM de ce nu mai este cvorum, iar Horațius Dumbravă le-a explicat că au fost divergențe pe modul de evaluare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?