Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Aromoterapia


Termenul de aromoterapie a fost utilizat în tratarea bolilor și afecțiunilor, precum și pentru menținerea sănătății psihice. Aromoterapia constă în utilizarea uleiurilor esențiale distilate de la plante precum mușețelul, camforul, mentă, rozmarinul, levănțica și eucaliptul. Astfel de tratamente au fost utilizate încă din vechiul Egipt, Grecia sau Roma antică sau de către alte civilizații. Medicii arabi antici au dezvoltat distilarea uleiurilor aromate prin experiențe alchemice.
 Termenul de aromote-rapie e originar din Franța. Pentru prima oară l-a utilizat chimistul francez René-Maurice Gattefosse, a cărui lucrare „Aromatherapie” a fost publicată 1928. Aromoterapia este mai mult decât o simplă ramură a botanicii. Deoarece tratează energiile subtile ale plantelor aromatice aflate în legătură permanentă cu forța vieții, aromoterapia este asociată cu vechiul concept chinez Yin și Yang.
 Aromoterapia se referă la ameliorarea sau vindecarea diferitelor boli cu ajutorul aromelor și/sau a parfumurilor, dar și a unor produse volatile sau odo-rizante extrase din plante aromatice.
Fără să ne dăm seama, practicăm aromoterapia chiar în propria bucătărie atunci când gătim mânca-rea și când folosim legume și zarzavaturi sau condimente precum ceapă, usturoiul, pătrunjelul, mărarul etc. Esențele aromatice nu produc dependență și nu au efecte secundare dăunătoare și, de aceea, acest tip de practică terapeutică are un interes din ce în ce mai crescut în rezolvarea și ameliorarea bolilor.
 
Cum utilizăm aromoterapia
– Băi: umpleți cada de baie cu apă. Adăugați câteva picături de ulei esențial și amestecați. Unele uleiuri irită pielea mai mult decât altele. De aceea, trebuie citite instrucțiunile cu atenție pentru fiecare ulei în parte 
– Săpun lichid
– Ulei de corp
– Loțiune de corp
– Apă de corp
– Alifie
– Compresă
– Åžampon/balsam
– Perierea părului: picurați trei picături de ulei esențial în palmă și ungeți perii unei perii din păr na-tural. Masați scalpul și periați părul.
– Odorizant: adăugați ulei esențial într-un odorizant electric, suport cu lumânare sau lampă, ori odorizant de cameră
– Parfum

Atenție!
– Nu utilizați uleiurile esențiale pentru uz intern. Înainte de utilizare, citiți cu atenție prospectele.
– Uleiurile esențiale sunt substanțe foarte concentrate și trebuie diluate înainte de utilizare. 
– În cazul în care doriți să utilizați uleiurile esențiale pentru ameliorarea unor afecțiuni suferite de copii, urmați rețeta. Nu utilizați uleiurile acestea în cazul su-
garilor.
– Nu utilizați uleiuri de citrice, mai ales ulei de bergamotă, înainte de expunerea la soare. Aceste uleiuri cresc nivelul de fotosensibilitate.
– Uleiurile esențiale nu sunt solubile în apă. Asigurați-vă că le diluați perfect sau le dispersați în totalitate în apa utilizată ca bază pentru amestec.
– Uleiurile esențiale pot irita pielea. Nu udați cu apă zona deja masată cu ulei. Astfel, uleiul se va întinde. 
– Nu apropiați uleiurile esențiale de zona ochilor! Nu le lăsați la îndemâna copiilor sau a animalelor!
– În cazul unor iritații ale pielii sau alergii, opriți tratamentul.
– Uleiurile esențiale nu trebuie să înlocuiască tratamentul clasic. Dacă vă aflați sub supraveghere medicală, consultați medicul înainte de utilizarea acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?