Ediția: Miercuri 11 Iunie 2025 Nr. 6896

Zonă de atracţie turistică în Crângul Petreşti


Proiectul pentru transformarea Crângului Petrești într-o zonă de atracție turistică a județului prinde contur. Consiliul Județean Vrancea a identificat finanțări externe pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural al județului Vrancea în zona Crângului Petrești. Este vorba de linii de finanțare europeană ce vor fi deschise în cursul anului 2011, dar și de finanțare asigurată de fondul statelor non-membre U.E. – „EEA and Norway Grants”. Parcul de recreere și agrement ce urmează a fi realizat în Crângul Petrești este un proiect pentru care s-a bătut președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, încă din 2004.

Conducerea Consiliului Județean Vrancea a identificat posibilitatea atragerii unei finanțări externe pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural din Muzeul Satului situat în Crângul Petrești. Este primul pas în realizarea parcului de agrement în pădurea de la marginea Focșaniului. În acest sens Consiliul Județean a identificat, ca posibile surse de finanțare, linii de granturi ce vor fi deschise în cursul anului 2011, dar și fondul statelor non-membre U.E. – „EEA and Norway Grants”.
Consiliul Județean a explicat, într-o informare de presă, că a lansat o ofertă pe SEAP pentru identificarea unei firme de consultanță care să întocmească documentația necesară aplicației, pornind de la realizarea expertizelor tehnice, a studiilor de fezabilitate, a proiectului tehnic, a auditului. Deoarece  este vorba de un proiect a cărui valoare depășește, la prima estimare, un milion de euro este necesară o firmă de consultanță care să întocmească aceste acte. „Acest proiect are ca obiectiv punerea în valoare a patrimoniului cultural a Crângului Petrești, iar documentația care se va realiza va fi întocmită în așa fel încât să se plieze și pe alte posibile oportunități de finanțare care ar putea apărea”, se arată în informare.

Firmă specializată pentru proiect

În ceea ce privește activitatea Biroului Proiecte cu Finanțare Externă – la care lucrează 6 persoane, în informarea Consiliului Județean se arată că acesta are portofoliul său de proiecte europene atrase și implementate. Totuși, arată conducerea administrației județene, asemenea obiective precum cel menționat mai sus presupun realizarea unei documentații care excede competențele și posibilitățile funcționarilor din instituție.
„Concluzionând, Consiliul Județean dorește întocmirea aplicației cadru, pentru obținerea unei finanțări necesară punerii în va-loare a patrimoniului cultural a Crângului Petrești iar acest obiectiv necesită experiența unei firme specializate. Un astfel de demers nu este singular, alte instituții publice din România întocmind astfel de contracte cadru, de-a lungul timpului. Menționăm faptul că în baza contractului cadru se vor putea încheia contracte subsecvente, fără a acorda exclusivitate consultantului care ar putea câștiga licitația, Consiliul Județean fiind acela care va decide care sunt obiectivele acestora”, se mai arată în informare.
Consiliul Județean a mai arătat că dintr-o eroare, în anunțul de participare postat pe SEAP, la numărul 113366/24.12.2010, s-a menționat că valoarea estimată a acordului cadru este cuprinsă între 30 și 70 de mi-lioane de lei. „Astfel, procedura de licitație a fost anulată, documentația de atribuire urmând să fie refăcută într-un mod corespunzător”, se arată în finalul informării remise presei de Consiliul Județean.

Demersuri susținute pentru Crângul Petrești

Vă reamintim că, la inițiativa lui Marian Oprișan, Consiliul Județean intenționa să înființeze încă din 2004 un parc de recreere și agrement în Crângul Petrești.
Proiectul include și reabilitarea Complexului Căprioara. Marian Oprișan a declarat, anul trecut, că în municipiul Focșani nu există niciun loc de agrement, iar singura zonă care poate și ar trebui să fie zonă de agrement este Crîngul Petrești. „Trebuie să existe locuri recreative, locuri în care oamenii se pot descătușa de grijile și de toate problemele perioadei pe care o traversăm. Am spus-o de multă vreme și o repet. E păcat că nu am găsit întotdeauna înțelegerea necesară la clasa politică din județul Vrancea”, a precizat Ma-rian Oprișan.

Lacurile Călimănești și Movileni folosite pentru agrement

Åžeful administrației județene va susține în continuare și proiectele privind transformarea lacurilor Călimănești și Movileni în lacuri de agrement.
„Am făcut numeroase demersuri pentru trecerea celor două lacuri Călimănești și Movileni în administrarea județului Vrancea. De această dată nu cred să mai existe vreun impediment din acest punct de vedere și pot să spun cu toată responsabilitatea că pentru cetățenii județului Vrancea, pentru oricine vrea să se bucure de pescuit, de apă în mod civilizat vom face din lacul Călimănești mai întîi un lac de agrement”, a încheiat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?