Ediția: Duminică 22 Iunie 2025 Nr. 6904

Gravidă ucisă de concubin


O tânără de numai 18 ani a  fost ucisă de concubin în seara zilei de Sfântul Ion. Bărbatul, mai mare cu 21 de ani, și-a înjunghiat concubina în zona inimii și a capului cu un cuțit de bucătărie.  După comiterea faptei el a fost reținut pentru 24 de ore, iar sâmbătă a fost dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Un bărbat de 39 de ani, din Dumitrești a fost reținut pentru 29 de zile, fiind suspectat că și-a ucis concubina. Ionel Oancea a omorât-o pe tânăra de numai 18 ani, chiar de ziua lui. Acesta a înjunghiat-o pe fată în zona inimii și a capului cu un cuțit de bucătărie. Surse din rândul anchetatorilor spun că pe trupul tinerei ar fi fost găsite mai multe lovituri de cuțit. El nu și-a recunoscut fapta și a afirmat că Gicuța S. și-a luat singură viața. Văzând că nu are încotro, în fața instanței, bărbatul și-a recunoscut fapta. Cei doi conviețuiau de mai bine de un an. Oribila crimă a fost comisă vineri seara, în jurul orei 18.30. În urma unor discuții în contradictoriu și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Ionel Oancea a luat un cuțit de bucătărie și a lovit-o pe tânără de mai multe ori, până a lăsat-o fără suflare. Procurorul de caz a precizat că Gicuța a primit o lovitură de cuțit în inimă și alte două în cap, fatală fiindu-i lovitura din zona inimii. Localnicii spun că bărbatul ar fi comis această faptă și pe fondul geloziei. După ce a comis crima, suspectul a  fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță iar în cursul zilei de sâmbătă, Ionel Oancea a fost dus în fața instanței cu pro-punere de arestare preventivă și a primit mandat pentru 29 de zile.
„Pe data de 7 ianuarie, la ora 18.30, polițiștii din Dumitrești au fost sesizați  despre faptul că în locuința lui O. Ionel, de 39 de ani, din localitate, se află o persoană decedată. În urma sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă mixtă formată din polițiști și coordonată de procurorul criminalist care a stabilit faptul că pe fondul consumului de alcool, precum și în urma unui conflict spontan, O. Ionel a înjunghiat-o cu un cuțit de bucătărie în zona inimii și a capului pe concubina sa, S. Gicuța, de 18 ani, din orașul Murgeni, județul Vaslui, provocîndu-i mai multe leziuni în urma cărora cea în cauză a decedat. Pe numele suspectului, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Vrancea a emis Ordonanță de reținere pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev. și ped. de art. 174 alin.1 C.P., fiind introdus în arestul I.P.J. Vrancea. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitae a modului de produ-cere a evenimentului”, a precizat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Tânăra ucisă, posibil însărcinată

Vasluianca a dus viață grea cu bărbatul din Dumitrești. Localnicii spun că aceasta era bătută frecvent dar și că bărbatul era extrem de violent. De asemenea, oamenii ne-au mai spus că acum, femeia ar fi fost și însărcinată. Același lucru l-ar fi spus și bărbatul. Anchetatorii spun că probabilitatea ca femeia să fi fost însărcinată este foarte mică, deoarece ea născuse fetița care a fost luată din sânul familiei în urmă cu puțin timp. În perioada în care au stat împreună, tânăra a fost bătută de nenumărate ori și a ajuns și la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani pentru a primi îngrijiri medicale. Se pare că bărbatul ar fi tăiat-o și pe sâni pe tânăra pe care ulterior a ajuns să o omoare. El este cunoscut în zonă ca fiind foarte agresiv, motiv pentru care, cu ceva timp în urmă, sora lui ar fi plătit un localnic să o ducă pe Gicuța acasă, la părinții săi, în Vaslui. Pentru că acolo nu avea de nici unele, provenind dintr-o familie săracă, fata s-a întors la Dumitrești, în speranța că al ei concubin se va mai potoli. Nu a fost așa. Tânăra a murit în urma loviturilor de cuțit aplicate de el.

Åži-a aruncat copilul

Cei doi au și un copil, despre care bărbatul spune că nu este al lui ci doar al femeii. Micuțul a fost luat din sânul familiei de reprezentanții din cadrul Protecției Copilului în urmă cu aproximativ trei luni. Viceprimarul comunei Dumitrești, Iulian Strâmbei, ne-a precizat că micuțul nu a fost luat din sânul familiei pentru că părinții nu ar fi avut cu ce să-l crească ci pentru că tatăl, într-un moment de nebunie, l-a aruncat afară din casă. „Nu știu foarte multe despre fapta comisă vineri seara, dar știu că atunci când bea era destul de violent. Când era treaz era destul de om, dacă consuma băuturi alcoolice se schimba total. Acum câteva luni am primit o sesizare de la localnici prin care ne informau că el și-ar fi aruncat copilul afară din locuință. Am sesizat Protecția Copilului cu privire la această situație și în urma verificărilor   s-a constatat că acest lucru se confirmă, motiv pentru care micuțul a fost luat de la familie. Ea era venită din altă parte și amărâtă fiind, a crezut că își găsește și ea un cămin. Este regretabil ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Iulian Strâmbei, viceprimarul comunei Dumitrești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?