Aproape că nu ne mai permitem să privim, să gândim și chiar să zâmbim. Teama și disperarea sunt două stări care aparent nu costă, dar ne costă ! Ne este teamă, deși au trecut două decenii de când „a explodat mămăliga”și s-a crezut că a fost distrusă teama de orice.
Dar nu a fost să fie așa. După douăzeci de ani, tot mai mulți dintre noi sunt stăpâniți de „sindromul” disperării.
Până în decembrie 1989, unii dintre noi și nu eram puțini, simțeam că existăm. Plecam dimineața la serviciu ori la muncă chiar dacă cu ceea ce primeam ca echivalent al efortului nu prea aveam ce cumpăra. Chiar și produsele alimentare nu ne mai ajungeau. Nu le găseam pentru că unele din acestea le vindeam (exportam).
Astăzi lucrurile s-au schimbat radical. Cei mai mulți nu mai plecăm niciunde, pentru că suntem o povară pe spatele puterii și încă „vertical” al statului. O parte dintre concetățenii noștri au ales drumul emigrării. Învățământul românesc încă „mai produce” profesori, medici, juriști, polițiști și alți „specialiști” în ale administrației pentru o economie și o administrație românească care aproape își dă sufletul. Sigur într-o societate… globalizată, migrarea specialiștilor și a forței de muncă românească acoperă deficitul altor state care din punct de vedere demografic au probleme cu populația aptă de muncă. Se spune că au plecat în ultimii ani 8000 de medici, în timp ce dispensarele și spitalele sunt în suferință. Noroc că s-a găsit soluția salvatoare din partea acelora care diriguiesc „destinele” unei Românii în plin „proces de dezintegrare”: reducerea numărului de paturi și mai nou chiar a spitalelor. Măsura-i „firească”!
O populație în plin proces de îmbătrânire nu are nevoie de îngrijiri medicale, ci de cât mai multe „spații de veci”! Culmea și aceste „spații” au devenit o pro-blemă! Soluția este încă așteptată, deoarece scoaterea terenurilor din circuitul agricol, indiferent în ce scop (chiar pentru spații de veci) costă. Așteptăm o „ordonanță de urgență”și pentru rezolvarea acestei complicate probleme care privește modernizarea statului – e vorba de o decizie clară și din acest punct de vedere în desăvârșirea mo-dernizării statului și nu a satului.
Mai grav pentru noi este că încă nu înțelegem că sta-tul român atâta poate! Nu sunt BANI! Dacă ar fi bani am arunca cu ei și în câini, în câinii comunitari.
Până atunci: strângeți CUREAUA, cureaua lată, și AUSTERITATE. Serviți cu încredere și la discreție AUSTERITATEA ROMÂNEASCÄ‚, pentru că aceasta nu este importată de… societatea globalizată.
În încheiere, vă rog să nu vă înghesuiți la sărbătorirea trecerii dintre ani, deoarece AUSTERITATEA este încă pentru toată lumea!
La mulți ani și… Să trăiți bine!
