Peste aula Parlamentului, care de mult se stârnește și vibrează numai de la orgolii, s-a împrăștiat cu o bufnitură surdă căderea de spaimă a unui om disperat, aruncându-i pe locatari într-o stupoare bâlbâită, căci nimic nu-i mai derutant ca răscularea unui anonim într-un loc al jocurilor de putere.
Înainte vreme, pe ici -pe colo, subiect de ridicat din sprânceană era când se cafteau aleșii de aiurea, de curând la Kiev, iar unii din noi, mai copți în ani, tresărim amintindu-ne pe Anna Lindh, asasinată pe când își făcea cumpărăturile, cum l-a înjunghiat o dezaxată pe Oscar Lafontaine sau cum Olof Palme se prăbușea pe caldarâm, împușcat în spate, când se întorcea de la cinema.
Dar nimeni, aici, oricât de blazat, de bătucit în sentimente, plictisit între două cafele, în ajun de vesela sărbătoare a Crăciunului, nu s-ar fi gândit, ca variație, că, dintr-un balcon al Parlamentului, un neștiut, din presă, care nu-i viteaz în cuvinte sau răzvrătit de ochii lumii, și-a aruncat deznădejdea, pecetluind cu sânge o moțiune de cenzură eșuată, nedemnă de un asemenea sacrificiu.
Ce înseamnă acest episod tulburător? Un strigăt dintr-o lume împrăștiată, de unde au apus stelele fixe ale unei modeste siguranțe. Revolta față de incapacitatea celor care decid și ne influențează viețile de a vedea dincolo de verbul mecanic „a tăia”. Învolburarea în fața unei sorți programate prost, pe care o sfidezi, știind că nu ai, până la urmă, nimic de pierdut.
Că aceia de la „parter” n-au înțeles mare lucru, se vede în vorbele grăitoare și cu iz de pretenție ale alesului Kelemen Attila, parlamentar de-o veșnicie: Adrian Sobaru, de la TVR, care zace frânt la spital, e pasibil de „schizofrenie heroistică”. Când nu pricepi pe cineva, acela are obligatoriu mințile rătăcite. A dibuit ceva din situație un liberal, Adrian Popa: suntem o țară de c…t.
Sub secrețiile lacrimale de ocazie zace sau țipă, mai mult sau mai puțin subliminal, un mare cinism. Moara legilor și împărțirea bucatelor continuă. Mâine va fi o altă zi, când „Adrian Sobaru” va fi un subiect secundar, apoi terțiar, apoi uitat.
(Comentariu de Indira Crasnea)
