O familie din Focșani își petrece sărbătorile în mizerie de foarte mulți ani. Cei șapte copii nu mai speră în venirea lui Moș Crăciun, pentru ei fiind doar un personaj de la televizor. Mucegaiul care domnește pe pereții garsonierei a făcut ca micuții să se îmbolnăvească de plămâni. Toată familia doarme într-un singur pat și împarte zilnic aceeași ciorbă de cartofi.
O familie din Focșani trăiește la limita sărăciei și a mizeriei. Când pășești pragul garsonierei din Sud, în care Mihaela Chelmu își crește cei șapte copii, ai impresia că intri într-o altă lume. Nu-ți poți imagina că dincolo de pereții plini de mucegai și igrasie există, la ceilalți, căldură, ordine și lumină. Spațiul este impropriu și pentru o magazie darămite să crești acolo un bebeluș de cinci luni, alți trei preșcolari și trei elevi. Lucrurile familiei sunt îngrămădite în mai puțin de zece metri pătrați. În camera îngustă au aragaz, frigiderul care este mai mult un obiect de decor, un pat, o măsuță cu un televizor și zeci de cutii cu haine sau alte obiecte strânse în timp. Deasupra acestora alt rând de cărți și alte cutii. Pe televizor, Mihaela a încropit copiilor un brăduț artificial, împodobit cu o ghirlandă și câteva globuri pentru ca aceste Sărbători să nu treacă neobservate. Altceva nu are să le dăruiască celor pe care i-a adus pe lume, în afară de dragostea ei. Moș Crăciun, care trece pe la toți copiii în seara de Ajun, pe la frații Chelmu probabil că nu va ajunge. Cu toate acestea, cei mai inocenți dintre ei, spun că l-au văzut pe Moșul la televizor. Se mulțumesc numai cu existența acestuia. L-am întrebat pe unul dintre micuți dacă îl cunoaște pe cel care aduce cadouri copiilor cuminți. Å¢opăind de bucurie ne-a arătat spre televizor că acolo este Moșul dar că ar fi de-ajuns numai să vină, neștiind că ar putea să-i aducă un cadou sau o hăinuță nouă. Sărăcia din garsoniera Mihaelei miroase a mucegai. Ca să poți curăța stratul de pe perete, spune ea, ar trebui să dai tot cimentul jos și să tencuiești din nou. „Ne-a lăsat cineva să stăm aici. Nu plătim chirie că așa ne-am înțeles, să plătim numai lumina. Dar, dacă vine într-o zi și ne spune să ne luăm lucrurile și să plecăm ne mutăm direct în stradă. Așa, mulțumesc lui Dumnezeu că am unde sta. Din 1996 ne-au debranșat de la căldură pentru neplată. Ne încălzim la aragaz. Poate o ține Dumnezeu să nu fie așa de ger în această iarnă…”, spune Mihaela, în timp ce la marginea ochilor, lacrimile se înghesuie să iasă. Le șterge ca să nu fie văzută de copii că numai în ei și-a pus speranța să o poată scoate, într-o bună zi, din necaz. Åžtie că nu are altă speranță.
Gaz de cinci lei în butelie
Tot venitul familiei este alocația copiilor. Mihaela a mai bătut pe la diverse uși în speranța unui ajutor dar toată lumea o înlătură rapid, sub pretextul crizei. S-ar duce la muncă dar copilul de numai cinci luni nu are cu cine îl lăsa. Când totuși face rost de un ban, merge să încarce butelia ca să aibă cu ce face de mâncare. „Degeaba am două butelii în casă dacă nu am cu ce le umple. Cât poate să mă țină gazul pe care îl pun eu, de cinci lei. Sunt două kilograme de gaz. Dacă aș umple butelia, m-ar ține o lună de zile”, a mai adăugat Mihaela. Chiar dacă trăiește în concubinaj cu un bărbat, nici acesta nu o poate ajuta prea mult. În ajun de sărbători, preotul le-a adus o bucată de carne și de la biserică s-au căpătat cu o plasă de portocale. Cam astea sunt darurile celor cu suflet mare, pentru cei șapte copii ai familiei. Mihaela a mai trăit cu un bărbat, fiul cel mare care este elev de liceu fiind al altuia. La 34 de ani, a ajuns să trăiască numai din zâmbetele copiilor, ei sunt toată bucuria casei, pentru ei păstrează ce are mai bun. Cu toate acestea, lipsurile materiale și modul de viață își pun amprenta pe trupurile fragile, mai toți suferind de afecțiuni ale plămânilor din cauza aerului încărcat de mirosul greu de mucegai. „Am copiii răciți, unii au bronșită și infecții la stomac. Îmi dau seama că de la mâncare. Mănâncă numai o dată-n zi.Toți dormim în același pat, dacă bani nu sunt…”, mai spune femeia, necăjită. Nici apa pe care o consumă familia nu este apă curată, provenind din țeava de la toaletă.
Fotbalistul, mândria familiei
Unul dintre băieții Mihaelei, la numai opt ani, încearcă din răsputeri să-și scoată familia din necaz. Joacă fotbal la o școală de fotbal din Focșani iar antrenorul Marian Brutaru, văzând ambiția tânărului de a juca, nu-i mai ia taxa. De ce să tai aripile unui copil care a înțeles de mic că munca stă la baza performanței? În căsuța mică, băiatul și-a adus diplomele primite ca pe cel mai de preț trofeu al vieții sale. Copilul nu vrea să ne vorbească despre planurile sale de viitor dar mama ne mărturisește că îl are ca model pe Gheorghe Hagi. „Vrea să ajungă mare și să ne scoată din necaz pe toți. Noroc că i-au dat echipament de acolo dar e greu cu adidașii. Mi-a spus că vrea să ajungă să joace la echipa lui Becali. Åži fetița a vrut să o dau la dans sau la volei dar nu am avut posibilitate. Toți merg bine cu școala. Pe cei mici nu am bani să îi dau la grădiniță. Åži așa de cei mari râd copiii că sunt săraci iar învățătorii fac diferența”, spune Mihaela.
Copiii au nevoie de ghetuțe
Familia ar avea nevoie de foarte multe lucruri dar în special de o mașină de spălat și un frigider. În baie este o mașină veche care nu mai funcționează iar frigiderul dă semne că ar vrea să se odihnească pe vecie. „Când primesc câte ceva de mâncare sunt nevoită să gătesc tot odată pentru că altfel se strică”, se plânge Mihaela. Alte nevoi ale familiei sunt legate de hăinuțele copiilor dar în special de ghetuțe. „Dacă fata cea mare le mai împrumută de la mine sau mai rămân de la unul la altul, pentru cei mici nu am încălțări. Nici cu mâncarea de zi cu zi nu stăm prea bine pentru că hrana este bazată mai mult pe ciorbe de cartofi și fasole”, ne mărturisește femeia. În tot necazul ei, Mihaela nu îndrăznește să ceară nimic la nimeni. Dacă nici la părinții ei nu găsește sprijin, atunci cine ar putea să i-l mai ofere? „Nu mă pot baza nici pe părinți. M-au măritat la 18 ani să scape de mine. Cred că mama este cea mai vinovată. Le era rușine cu mine că sunt mai albă decât ei”, spune supărată, cea care este cap de familie.
În preajma sărbătorilor, toți încercăm să facem o faptă bună și de ce să nu ne îndreptăm atenția spre cei care au cu adevărat nevoie… Dacă adulții poate mai poartă pe suflete păcate, am putea toți să ne îndreptăm gândul cel bun către acei copii pentru care Moș Crăciun există numai la televizor sau numai pentru cei bogați. Cei care doresc să ofere sprijin mate-rial familiei, o pot face contactând-o direct la numărul de telefon 0760502671. Orice hăinuță, încălțări sau poate un frigider sau o mașină de spălat, ar fi mană cerească pentru a mai umple golul sărăciei în care se scaldă șapte copii nevinovați.
