Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Alba neagra cu demisia


Åžeful Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea, Stan Rogoz, demonstrează că nu este decât o marionetă democrat-liberală. El conduce destinele învățământului doar după ordinele date de la partid. Așa a procedat Rogoz și în cazul directorului Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, Laurențiu Å¢ibrea, pe care se chinuie să îl demită din funcție și îl supune presiunilor. După ce i-a dat continuitate în funcția de director până în vara anului 2011, Rogoz i-a solicitat lui Å¢ibrea să-și dea demisia.

Actuala conducere a ISJ are mari interese să numească în funcția de director al Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” o persoană apropiată portocaliilor. Numirea ar urma să se facă după criterii politice, nicidecum de competență. La ordinul șefilor de partid, Stan Rogoz a pus la cale un scena-riu, scopul final fiind acela de a-l alunga de la șefia unității de învățământ pe profesorul Laurențiu Å¢ibrea. Astfel, mai întâi i-a prelungit lui Å¢ibrea mandatul de director al Åžcolii „Duiliu Zamfirescu”, apoi i-a cerut să-și prezinte demisia.
Lui Å¢ibrea îi expira mandatul de director pe 8 decembrie. Imediat după ce i-a fost prelungit, i s-a cerut să-și prezinte demisia, în caz contrar urmând a fi „călcat” de echipe de control, în fața cărora nu ar fi avut câștig de cauză. Directorul Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” susține că, anterior acestui episod, a vrut de mai multe ori să-și dea demisia, pentru că, spune el, dorea să își reia activitatea la catedră. Numai că nu i-a fost acceptată. Pe 13 decembrie, Å¢ibrea a fost pus pe lista neagră de mai marii ISJ, seara, în jurul orei 19.30, fiind chemat în biroul lui Rogoz. Fără a ști și motivele pentru care urmează să-și piardă funcția, Å¢ibrea a aflat că este pe picior de plecare, fără cale de întoarcere. „Eu am fost să-mi mai dau demisia și înainte, dar de fiecare dată am mers de bună voie. În octombrie am mers să-mi depun demisia, pentru că simțeam că se doresc schimbări, însă m-au asigurat că mi se va da continuitate și sunt doar zvonuri cele auzite de mine. Am fost sunat luni, pe data de 13 decembrie, de domnul Åžtiru, pe la 18.41, și mi-a spus să vin la Inspectoratul Åžcolar la 19.30. Eu mă așteptam să mi se dea încetarea contractului de management de patru ani. Dar ei mi-au spus că m-au chemat să îmi spună că mi-au prelungit mandatul, dar vor ca eu să îmi dau demisia, că sună mai bine la presă. Am spus că nu vreau să îmi depun demisia în seara respectivă și o aduc a doua zi. La care domnul Rogoz mi-a spus să mă plimb jumătate de oră pe afară și să revin cu demisia, că oricum tot se va rezolva. Am spus că nu pot să o accept și că revin mâine”, a precizat Laurențiu Å¢ibrea, director al Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” din Focșani.

Minciuni gogonate marca Stan Rogoz

Conducerea ISJ Vrancea neagă afirmațiile lui Å¢ibrea, deși declarațiile li se bat cap în cap. Stan Rogoz le-a spus unora că directorul Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” a fost la sediul ISJ pentru a discuta pe marginea Legii Educației, altora că Å¢ibrea, trecând prin apropierea sediului ISJ și văzând lumină, a intrat în clădire. Pe de altă parte, inspectorul Åžtiru Cristinel l-a sunat pe director, la solicitarea pedelistului Rogoz,  și i-a cerut să vină la Inspectorat. „Eu i-am dat delegație, însă dânsul nu mai dorește să continue și și-a depus demisia. A mai venit cu demisia când nu începuse anul școlar, undeva prin septembrie, și l-am convins să rămână director până la terminarea mandatului, pentru că îl apreciez mult. Nu au fost discuții că eu nu l-aș vrea, dovadă că i-am dat și delegația. Am demisia lui, pe care nu am semnat-o, deoarece când se aprobă trebuie să îl înlocuiești cu cineva. Cine va veni în locul lui, nu știu. Nu știu nici dacă semnez demisia până nu găsim o persoană bună”, a susținut Stan Rogoz.
Laurențiu Å¢ibrea a obținut prin concurs două mandate consecutive de director al Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” și este printre puținii din Vrancea care face doctoratul în domeniul managementului educațional, cu tema „Descentralizarea învățământului românesc”. Competențele nu mai valorează însă nimic în fața portocaliilor, care au făcut un obicei din a numi conducerile diverselor instituții pe criterii politice și nicidecum de competență. „Sunt supărat pentru modul în care am fost înlăturat din funcție. Eu aș reveni asupra demisiei dacă ei ar scrie pe o hârtie ce au făcut luni seara, în data de 13 decembrie. Sunt convins că chestiunea a fost politică, într-un interes personal. Domnului Rogoz i se dictează ce să facă. Voia cineva să îi fie satisfăcută dorința în seara aceea, pentru că domnul Rogoz vorbea la telefon și spunea «nu deocamdată, dar o rezolvăm»”, a adăugat Laurențiu Å¢ibrea.

S-au stabilit înlocuitoarele

Neoficial, se dorește numirea în funcția de director al Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” a unei rude apropiate inspectorului Cristinel Åžtiru, care neagă. „În cazul domnului Å¢ibrea, nu am nicio implicare. Relația mea cu dânsul este de prietenie, am fost vecini de cameră în Facultate. Am vorbit cu Laurențiu de foarte multe ori, iar într-o discuție, de luni seara, cu domnul Rogoz, a spus că ar vrea să vorbească cu el și l-am sunat să vină la Inspectoratul Åžcolar. Eu nu am nicio părere, nici pro nici contra în această situație”, a precizat Åžtiru.
Laurențiu Å¢ibrea și-a mai prezentat demisia în două rânduri. În ambele situații au fost invocate motive personale. De această dată, pe lista favoriților s-ar afla profesoarele Anișoara Pițu și Maria Pătrașcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?