Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Aproximativ 18.000 de poliţişti ar putea fi disponibilizaţi


Bugetul pe 2011 al Ministerului Administrației și Internelor (MAI) a fost avizat favorabil, joi, cu majoritate de voturi, în comisiile de apărare și ordine publică, existând însă contradicții privind numărul disponibilizărilor de anul viitor, care în opinia unor parlamentari ar ajunge la 18.000.
Președintele Comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleșcanu, a declarat, la finalul ședinței comisiilor reunite de apărare, ordine publică și siguranță națională, că a votat pentru toate amendamentele care prevedeau mărirea creditelor pentru MAI, dar s-a opus disponibilizării a aproximativ 18.000 de angajați.
„La final am votat împotriva avizului favorabil pentru că, din punctul nostru de vedere, reducerea cu 18.000 de oameni din minister ar agrava și mai mult situația dificilă care este pe comba-terea criminalității”, a spus Meleșcanu, care a precizat că acest număr reieșea din pro-punerea de buget pentru MAI.
Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat însă, la ieșirea din șe-dință, că această cifră este interpretată greșit.
„Este o cifră interpretată greșit, nu putem discuta așa ceva. Nu putem discuta de nicio cifră până nu avem o analiză”, a spus Igaș.
El a mai arătat că, la momentul finalizării unei strategii, MAI nu va avea nicio rezervă să facă public numărul disponibilizărilor.

Totodată, deputatul PSD Marian Sănuiță, vicepreșe-dintele Comisiei de apărare din Camera Deputaților, a arătat o foaie a bugetului la finalul șe-dinței, din care reiese numărul propus pentru disponibilizări.
„Se vede clar reducerea de 7.960 de posturi pentru trimestrul unu și încă 10.000 de posturi, de la 141.647 la 131.647, pentru trimestrul al doilea. Acestea adunate dau aproape 18.000 de posturi de lucrători de poliție care se vor reduce, conform acestui proiect de buget, în anul 2011. Asta ne-a pus în situația de a nu vota acest buget și de a fi împotriva lui. Åži vom fi în continuare împotriva lui”, a spus Săniuță.

Acesta a precizat că nu s-a stabilit de la ce arme ale MAI vor fi dați oamenii afară. Explicația pentru reducerile de personal din MAI ar fi fost constrângerile bugetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?