Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Crater în Piaţa Agroalimentară


O groapă de peste doi metri adâncime și patru metri lățime apărută, peste noapte, în spatele Pieței Agroalimentare din Panciu, pune în pericol atât siguranța comercianților de produse industriale, cât și a familiei proprietarului unei case din zonă. De altfel, acesta a și fost cel care, ieri dimineață, a anunțat edilii despre existența craterului format chiar sub gardul care îi desparte curtea de drumul de acces a autovehiculelor către parcarea pieței. „Craterul a apărut chiar în spatele gheretelor comercianților și risca să pună în pericol viața oamenilor dacă aceștia se aflau acolo în momentul în care pământul s-a surpat”, ne-a declarat primarul Ion Petre. Acesta nu crede că fenomenul a fost cauzat exclusiv de precipitații, deși în ultima perioadă s-au înregistrat ploi și ninsori cât, mai degrabă, de un beci mai vechi, din zonă. „Surpătura de la Piață s-a format într-un loc în care, pe timpuri, începea un beci care se continua până pe strada Ecaterina Varga. Posibil ca solul, nefiind consolidat, să o fi luat la vale, ajutat și de precipitații”, a mai spus Ion Petre.
Primarul a hotărât, imediat, securizarea zonei și trimiterea la fața locului a două utilaje care să ajute la ridicarea gheretelor. „Fiind un caz de forță majoră și dat fiind faptul că este vorba despre o zonă din centrul orașului, trebuie acționat cât mai repede pentru prevenirea oricăror probleme. În maximum două zile sperăm să reușim nu numai umplerea gropii formate, ci și consolidarea solului, pentru ca astfel de incidente să nu mai apară”, a concluzionat primarul Ion Petre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?