„Împreună, pentru siguranţă!”

0
206


Subcomisarul Monica Manolache, ofițer în cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Lăcrămioara Boz, de la Asociația „Sfântul Nicolae cel Milostiv” din Iași și agentul șef Valerică Dogaru, de la Poliția de Proximitate Panciu au fost, ieri, oaspeții Liceului Teoretic „Ioan Sla-vici” din Panciu, precum și ai școlilor din Mănăstioara și Fitionești, pentru a desfășura activitatea „Împreună, pentru siguranță!”.  Întâlnirea a avut un caracter interactiv, oamenii legii antrenându-i pe adolescenți în exerciții practice menite a-i învăța cum să procedeze atunci când au fost ori sunt în pericolul de a deveni victimele infractorilor, traficanților de ființe umane și, mai ales, de droguri. În acest context, elevii au aflat de ce plantele etnobotanice prezintă un factor de risc pentru sănătatea și, uneori, chiar viața lor și ce trebuie să facă atunci când anumiți indivizi încearcă să-i determine fie să consume, fie să distribuie substanțe halucinogene.
Ei au fost sfătuiți să ceară, în primul rând, ajutorul părinților, fără   a-l neglija, însă, nici pe cel al polițiștilor, care pot fi contactați fie direct, fie apelând numărul unic de urgență 112. „Noi vă ajutăm în măsura în care doriți să fiți ajutați. Dacă nu apelați la poliție, aceasta nu știe ce probleme aveți și nu poate face nimic în favoarea voastră”, a spus Lăcrămioara Boz. Fără a-i îndemna să-și facă singuri dreptate, subcomisarul Monica Manolache le-a recomandat elevilor „să fie ei înșiși polițiști, chiar dacă nu poartă uniformă”, pentru a sprijini organele abilitate în depistarea și prinderea răufăcătorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here