Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Direcţia 5 Şi Provincialii cântă pentru Daniel


Asociația „Marian Spânu” și „Monitorul de Vrancea” au demarat o campanie pentru ca Daniel, băiețelul de 4 ani, din Gugești, bolnav de cancer, să poată învinge boala. Orice om care dorește să ajute acest copil acum, în prag de sărbători, ni se poate alătura! Despre situația dramatică a acestui copil cotidianul nostru a relatat pe larg într-una din edițiile anterioare.

Pe 16 decembrie, de la orele 18.00, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, toți cei care doresc să-l ajute pe băiețelul bolnav de cancer pot participa la Concertul caritabil susținut pentru el de Direcția 5, Provincialii și corul Pastorala Mare. Spectacolul va fi prezentat de invitata specială Liana Stanciu (Magic FM). Tichetele de participare se gă-sesc la Sala Polivalentă, sediul Monitorul de Vrancea și Deep Serv, precum și în locația unde se va ține concertul, începând cu data de 10 decembrie. Valoarea tichetului este de 300 lei, acesta fiind valabil pentru 2 persoane. Concertul încheie Campania demarată în sprijinul lui Daniel de Asociația „Marian Spînu” și cotidianul „Monitorul de Vrancea”. Pentru detalii, ne puteți contacta la 0743 224 129/
0237 225 553. 

***

Cancerul nu știe să aleagă, atunci când se hotărăște să te-ncerce.
Nu știe de vârstă, de funcție, avere sau de nume. Nu știe că Daniel, la doar 4 anișori nu înțelege ce i se întâmplă, nu înțelege de ce nu mai vede cu un ochișor și nici de ce trebuie să îl doară. Ne-ntrebăm: Ce-ar trebui să ni se-ntâmple, ca să-nțelegem că o asemenea boală nu poate fi dusă de unul singur? În sprijinul acestui băiețel poate veni oricare dintre noi. Trebuie doar să vrem să nu trecem indiferenți pe lângă suferință…
În cadrul Campaniei „Cancerul nu știe să aleagă”, Asociația Marian Spînu a deschis un cont la BRD, RO 45 BRDE 400S V196 1928 4000, unde orice om poate dona oricât îl lasă inima. De asemenea, fiecare dintre noi poate dona 2 euro, apelând, în cadrul Teledonului, 0900 900 960.

***

Turneul de fotbal din cadrul campaniei „Cancerul nu știe să aleagă”, al echipelor de copii, se va ține în data de 11 și 12 decembrie, la Sala Polivalentă și se va încheia duminică 12 decembrie la orele 14.00, cu Meciul Voința DEEP SERV și Dinamo București (fostele glorii). Cu doar 10 lei, puteți fi prezenți la Sala Polivalentă atât în data de 11, cât și 12 decembrie. Biletele se găsesc la Sala Polivalentă din Focșani, la sediul Monitorul de Vrancea și Deep Serv, începând cu data de 7 decembrie. De asemenea, ne puteți contacta la 0743 224 129/ 0237 225 553. Contravaloarea fiecărui bilet va ajunge la Daniel, băiețelul care are atâta nevoie de ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?