Ediția: Vineri 4 iulie 2025 Nr. 6913

Pantaze, înmormântat azi


Adrian Pantaze, jucătorul echipei de fotbal Victoria Gugești, decedat marți dimineață în urma unui accident rutier, va fi înmormântat, astăzi, în Cimitirul din comuna Gugești, la ora 11.00. Fostul jucător al echipei gugeștene va fi condus pe ultimul drum de rudele apropiate, dar și de colegii săi de echipă. Aceștia vor încerca, duminică, să câștige restanța de campionat pe care Victoria Gugești o va disputa pe terenul Victoriei Bordeasca, iar victoria o vor dedica jucătorului decedat la numai 29 de ani. Adrian Pantaze a murit marți dimineață, la ora 5.15, în urma unui accident produs pe DN 2 E85, în afara localității Dumbrăveni. Tânărul care se deplasa cu o bicicletă a vrut să traverseze drumul european prin loc nepermis și fără să se asigure, moment în care a fost lovit de o autoutilitară marca VW Transporter, condusă de un bărbat din Neamț. Fotbalistul a murit pe loc. Oamenii legii spuneau că victima nu purta nici vestă reflecto-rizantă iar la bicicletă nu avea niciun semn reflecto-rizant și astfel, șoferul mașinii care l-a lovit nu l-a observat. Colegii fotbalistului spun că acesta ar fi fost la un popas să mănânce și când se întorcea acasă s-a produs tragedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?