Sfântul Apostol Andrei era fratele mai mic al Apostolului Simon-Petru, la rândul lor, fiii lui Ioan, nume simbol al pescarilor, originari din Galileea, localitatea Betsaida. Din copilãrie fusese inițiat în pescuit și a crescut în preajma sinagogii, învãțând sã scrie și sã citeascã legea și profeții. Fiind înclinat spre rugãciune și meditație, simțind chemarea spre înțelegerea tainelor lui Dumnezeu, Andrei se apropie de Sfântul Ioan Botezãtorul în pustia Iordanului și, deși era foarte tânãr, devine ucenicul acestuia. La botezul lui Iisus, fiind foarte aproape de Profet, i-a ascultat spusele: „Iatã, Mielul lui Dumnezeu, care ridicã pãcatele lumii!” ( Ioan 1,29 ) și s-a hotărât să-l urmeze pe Mântuitorul devenind ucenic al Lui.
Dupã pogorârea Sfântului Duh, sorții au cãzut pe Andrei sã propovãduiascã în Asia, Pontul Euxin și sudul Dunãrii. Tradiția spune cã Sfântul Apostol Andrei a ajuns pânã în Ahaia. În prima sa cãlãtorie misionarã, Sfântul Andrei a predicat împreunã cu Sfântul Ioan în cetãțile Asiei, întemeind comunitãți creștine în Antiohia, Efes, Elicori și pânã la Bizanț, pregãtind astfel calea Sfântului Apostol Pavel. În anul 50 d. Ch., Sfântul Andrei este prezent la Sinodul Apostolic, dupã care începe a doua cãlãtorie misionarã. Andrei purta un toiag cu cruce la capãt, prin care fãcea minuni, ca oarecând Moise. În cetatea Sinopi, un pictor al timpului i-a zugrãvit chipul, fiind prima icoanã creștinã a unui apostol. O femeie credincioasã și-a gãsit fiul omorât și Sfântul Apostol Andrei l-a înviat, aducând bucurie mare în inima acestei mame. Faima sa creștea pe mãsura credinței sale în Hristos. Andrei a mers apoi în cetãțile pontice, în țara alanilor, la Abhazi, în Cherson și prin nord a propovãduit câțiva ani triburilor traco-dace și sciților pânã spre izvoarele Niprului și Nistrului. Apoi a mers în localitãțile Deltei Dunãrii și mai ales a înființat comunitãți la Histria, Tomis, Callatis și Odessus. Pânã astãzi, o tradiție pioasã aratã cã Sfântul Andrei și-a fãcut o locuințã în peșterã, pe Valea Casimcei, dar mai sigur la Basarabi-Murfatlar, unde s-au descoperit Celebrele bisericuțe rupestre. De asemenea, la Dervent, existã o Fântânã a Sfântului Apostol Andrei. Continuând predicarea cuvântului mântuitor, Sfântul Andrei și-a fãcut ucenici dintre schimnicii dacilor închinãtori lui Zalmoxe, arãtându-le pe adevãratul „pãrinte al luminilor”: Hristos-lumina lumii și, prin semne și minuni, a convertit pe mulți din cetãțile dacice așezate pe Dunãre, pe malurile râurilor mari, precum și în pãduri și munți. În acest timp, Evanghelia se rãspândise aproape în întreg Imperiul Roman, încât împãratul Domițian, pentru a-și mãri autoritatea fațã de supuși, se declara „domn și zeu”. Cu toate cã începuse romanizarea populației autohtone la gurile Dunãrii și în regiunile pontice ( Dobrogea ), Dacia lui Scorilo și Duras Diurpaneus își reface ultimele sale forțe. Datoritã bunelor raporturi între Sarmisezetusa și Roma, în aceastã perioadã, creștinismul s-a rãspândit ușor. Odatã cu urcarea pe tronul Daciei a lui Decebal, relațiile dintre Roma și Dacia s-au înrãutãțit. Sfântul Andrei a coborât în sudul Dunãrii, fãcându-și noi ucenici, dar și mulți dușmani, fiind socotit iscoadã dacicã. Sfântul Andrei a reușit sã o converteascã la creștinism la Maximilia, o patroanã romanã, al cãrei frate Egheat era mai mare la Curtea imperialã, închinãtor la idoli și rãu la inimã. Egheat, prigonitor al creștinilor, auzind de Andrei a poruncit sã-l aducã, sã-l batã, sã-l facã sã tacã și sã aducã jertfe numai zeilor și împãratului. Venind aceștia la Andrei, apostolul i-a convins pe toți cã el slujește adevãrului și binelui și cã Dumnezeul propovãduit de el s-a rãstignit și și-a dat viața pentru lume. Ispititorii au spus toate acestea lui Egheat, iar acesta, supãrat, i-a certat și a trimis pe alții sã-l ucidã pe Andrei. Locuitorii acelor ținuturi își aveau zeii și credințele lor, iar Andrei vorbea de un Dumnezeu adevãrat, stãpân al naturii și ziditorul omului, așa cã mulți s-au botezat. Prin poruncã împãrãteascã, s-a hotãrât ca Andrei sã fie omorât prin rãstignire. Åži fiind iarnã, trimișii împãratului au fãcut un foc mare ca sã se încãlzeascã, iar pe Andrei, dupã ce l-au bãtut cu bicele de cai, l-au dezbrãcat în frig, l-au pironit pe o cruce din lemn de tei, în formã de X, și apoi l-au întrebat: „Unde este stãpânul tãu sã te salveze? Îl așteptãm”. Apostolul însã le-a rãspuns: „Eu sunt cel dintâi chemat de El, I-am vãzut minunile, I-am ascultat porunca. L-am vãzut rãstignit, mort, dar a înviat și s-a înãlțat în slava de unde venise și unde și eu voi merge”. Toți au început sã râdã, iar unul l-a lovit cu biciul peste fațã, l-au luat cu cruce cu tot și l-au trântit la pãmânt de câteva ori, apoi l-au urcat într-un copac. Abia își mai ținea rãsuflarea și s-a auzit un glas: „Pomenește-mã Doamne în Împãrãția Ta!” și și-a plecat capul. Ca din senin s-a stârnit o furtunã teribilã, cenușa și focul orbindu-i pe cei de fațã, iar copacii fiind smulși din rãdãcini. Atunci creștinii au îngenunchiat și s-au rugat Sfântului Andrei sã cearã mila lui Dumnezeu și sã-i ierte. Stihiile s-au potolit, Sfântul Andrei trecuse la Domnul în ziua 30, luna a 11-a. Era anul 87, iar el avea 90 de ani.
Sf. Andrei sau Moș Andrei
Semnul crucii sale a devenit astãzi semn de atenție, pericol și groazã. Mulți dintre cei de fațã s-au botezat. Vestea morții sale a ajuns la Roma, iar Maximilia și cu Stratoclis, convertit de Sfântul Andrei și hirotonit episcop de Patara, au venit la locul martirajului, au luat trupul sfânt, l-au așezat într-o raclã și l-au dus în bisericile ferite de prigonitori. Toți cei care, cu credințã curată și adevãratã, bolnavi și sãnãtoși, s-au atins de sfintele sale moaște, de-a lungul timpului, au primit mângâiere și vindecare. În tradiția poporului român, Moș Andrei este cel cu care se începe luna darurilor, aducând vestea Evangheliei și, tot cu el, se apropie în aceastã lunã a lui „Andrea” darul cerului: pruncul Iisus. De la Sfântul Andrei, apostolul dacilor, credința strãmoșeascã s-a pãstrat așa cum a lãsat-o întâiul chemat. În folclorul dobrogean și în colidele vechi, Sfântul Andrei apare ca un moș cu toiag, care se întâlnește cu colidãtorii și le dã o nouã veste, a lui „Moș Crãciun cel mai bãtrân”. Astãzi, moaște din trupul sãu se gãsesc la noi la mãnãstirile Hurezi, Neamț și Secu.
