Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Câinii sunt ‘mai deştepţi’ decât pisicile


Câinii sunt mai deștepți decât pisicile, deoarece caracterul lor prietenos îi ajută să-și dezvolte un creier mai mare, arată un studiu, care dorește să pună astfel capăt disputelor în rândul iubitorilor de animale. Inteligența ‘celui mai bun prieten al omului’ a evoluat de-a lungul milioanelor de ani mai mult decât cea a pisicilor, animale mai puțin sociale, sunt de părere oamenii de știință.
Se consideră că micile feline sunt mai istețe decât câinii, pentru că au nevoie de mai puțină atenție, dar cercetătorii au descoperit că pisicile au un creier mai mic fiindcă sunt mai puțin sociale. Oamenii de știință au întocmit pentru prima dată istoria evoluției creierului la diferite grupuri de mamifere, de-a lungul a 60 de milioane de ani, și au identificat mari diferențe în felul în care s-a schimbat creierul lor. Ei au descoperit că există o legătură între mărimea creierului unui animal, asociată cu restul corpului și cât de social a fost.
Studiul analizează datele despre creierul și mărimea corpului la peste 500 de specii de mamifere, existente și fosilizate.
Creierul maimuțelor a crescut cel mai mult de-a lungul timpului, ele fiind urmate de cai, delfini, cămile și câini. Se mai arată că grupele de mamifere care au creiere mai mari au tendința să trăiască în grupuri sociale stabile. Creierele unor animale mai solitare, cum ar fi pisicile, căprioarele și rinocerii, au crescut mult mai încet în aceeași perioadă.
Studii anterioare sugeraseră că rata de creștere a creierului, în funcție de mărimea corpului, urmează o tendință generală la toate grupele de animale.
Studiul publicat în Proceedings of the National of Sciences răstoarnă acest punct de vedere, arătând că există o mare varietate de modele de creștere a creierului în cadrul diferitelor grupe de mamifere.

***
Dr Susanne Shultz, care a condus cercetarea, afirmă: ‘Câinii au fost considerați întotdeauna cele mai sociale animale, în timp ce pisicilor le place să facă totul singure. Se dovedește că interacțiunea este bună pentru creier. Noi suntem acum mai sociali decât maimuțele și capacitatea de a acționa împreună ne-a ajutat să fim stăpânii planetei. Acest studiu pune capăt la ceea ce s-a crezut multă vreme: că dimensiunea creierului crește la toate mamiferele la fel. Dar, la grupurile de specii foarte sociale, acesta a evoluat mult mai rapid decât la alte specii, mai solitare. Acest lucru sugerează că sunt o provocare cooperarea și coordonarea, necesare într-un grup și, de-a lungul timpului, unele mamifere au dezvoltat un creier mai mare, apt să răspundă cerințelor de socializare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?