Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Prezicerile unui futurolog american pentru următorii 40 de ani


În următoarele patru decenii, femeile vor ocupa posturi importante într-un procent nemaiîntâlnit, imigrația musulmană spre Occident se va amplifica și a merge la birou nu va mai fi de actualitate, potrivit previziunilor futurologului american Alvin Toffler, citat de AFP. Africa de Sud va avea o creștere economică susținută, în timp ce Orientul Mijlociu va fi ‘’un amestec de religii, mișcări religioase și etnii’’, se afirmă în studiul întocmit de Toffler Associates, un cabinet de consultanță înființat de futurologul american de succes Alvin Toffler, autorul cărții ‘’Şocul viitorului’’ din anii ‘70 ai secolului trecut. În epocă, el prezicea că știința și tehnologia se vor dezvolta atât de repede încât marea majoritate a oamenilor nu vor mai fi capabili să dirijeze afluxul de informații și vor fi tentați să se deconecteze de la viața reală.
Unele din prezicerile sale s-au adeverit, spre exemplu rapiditatea transmiterii de informații, apariția căsătoriilor homosexuale sau accelerarea ritmului catastrofelor de mediu. Pentru următoarele patru decenii, Toffler Associates prevede că din ce în ce mai mulți oameni își vor cultiva legume și-și vor produce hrana pentru a depinde din ce în ce mai puțin de marii producători și distribuitori. Internetul de mare viteză va deveni o re-gulă și videoconferințele vor deveni atât de obișnuite încât le vor permite funcționarilor să nu mai meargă la birou și să lucreze în oricare alt loc din lume.

***
Doar câteva țări vor fi considerate ca fiind state ‘’paria’’, inclusiv Coreea de Nord și Iranul, afirmă Toffler Associates. China se va afirma ca o putere economică mondială majoră, se va alia cu Brazilia și India pentru a influența ratele de schimb, cu Venezuela și cu unele țări africane pentru nevoile sale energetice. Statele Unite ale Americii vor depinde de China pentru a obține cele șapte metale rare și indispensabile pentru fabricarea unor bunuri atât de diverse, precum eoliene, mașini hibrid, radare și arme. Dezvoltarea formelor alternative de energie va crea ‘’perdanți într-o lume a posthidrocarburilor’’, inclusiv Arabia Saudită, Iran, Irak, mai multe țări din Golf, dar și Rusia și Venezuela, afirmă raportul. Creștinismul se va extinde către Sud, în timp ce musulmanii vor emigra într-un număr mai mare către țările occidentale. Schimbările climatice vor antrena conflicte, în timp ce topirea calotelor glaciare va duce la descoperirea de noi resurse petroliere și minerale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?