Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a criticat, ieri, intenția Guvernului PDL de a-și asuma răspunderea pe Legea Educației și de a ocoli filtrul din Parlament. Social democratul a atras atenția că pedeliștii ignoră judecătorii Curții Constituționale care, anul trecut, au respins proiectul Legii Educației tocmai pentru că nu a existat suficientă dezbatere publică cu privire la prevederile acestuia. „Asumarea răspunderii vine după ce, nu cu mult timp, s-a demonstrat că legile care trec prin asumarea răspunderii pe lângă faptul că ocolesc Parlamentul, întotdeauna stârnesc dezbateri aprinse în societate. O lege atât de importantă ca Legea Educației nu poate să fie asumată decât dacă cei care o fac nu se gândesc la binele învățământului românesc”, a afirmat de-putatul Tîlvăr.
Acesta a arătat că, de fapt, pe cei de la PDL nu îi interesează decât să se mențină la putere cu orice preț. „Mi se întărește convingerea că UDMR prin șantaj politic, ținând seama de fragilitatea din interiorul coa-liției, va obține lucruri pe care și le dorește de foarte mult timp dar pe care, până acum, prin filtrul Parlamentului, nu a reușit să le obțină. Aceasta arată că Guvernului Anastase-Udrea-Boc nu îi pasă decât de putere și nu de problemele reale ale elevilor, părinților, cadrelor didactice. Prevăd că vom asista la o dezbatere extrem de aprinsă după asumarea răspunderii care va pune sub semnul întrebării chiar și intențiile bune care se pot regăsi în lege. Probabil că tot scandalul din Parlament provocat de PDL dorește să abată atenția de la dezbaterile privind această lege importantă”, a afirmat deputatul Angel Tîlvăr.
Precizăm că, ieri, premierul Emil Boc a anunțat că Guvernul va promova și își va asuma răspunderea pe Legea Educației Naționale în forma adoptată de Camera Deputaților. Despre decizia de asumare, Boc a subliniat că a recurs la „această procedură tăioasă”punând în joc practic mandatul Guvernului, pentru că Legea Educației este extrem de importantă pentru modernizarea sistemului educațional.
„În cadrul procedurii legislative, există un termen pe care îl vor stabili birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului, pentru depunerea de amendamente de către deputați și se-natori. Guvernul își arată toată disponibilitatea de a examina cu maximă atenție și seriozitate toate amendamentele care vor fi depuse”, a afirmat premierul.