Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Peste 200 de gospodării din Anglia s-au încălzit cu…bere


O fabrică de bere din Suffolk (estul Angliei) a transformat miercuri deșeuri provenite din fabricarea berii sale în biogaz, producând astfel energie pentru încălzirea și pregătirea meselor în 235 gospodării, scrie publicația franceză Le Point. Proiectul fabricii de bere Adnams din Southwold (Suffolk), realizat în parteneriat cu British Gaz, constă în transformarea în gaz a reziduurilor de orz din fabricarea berii. Biogazul produs a fost introdus miercuri în rețea. Potrivit fabricii de bere, fiecare gospodărie folosește pentru încălzire și la bucătărie echivalentul deșeurilor rezultate din procesul de fabricație a 340 l de bere. Cu timpul, unitatea de biogaz va produce energie verde pentru funcționarea fabricii de bere și a camioanelor sale, introducând 60% din gazul produs în rețeaua națională. Deșeurile de la uzina de biogaz pot fi folosite apoi de agricultori,ca îngrășământ pentru cultura orzului, din care se face berea. Producția de biogaz permite eliminarea surselor de energie fosile (gaz, cărbune, petrol), care produc gaze cu efect de seră.

***

‘Este o săptămână excelentă în ceea ce privește progresele realizate în domeniul energiei regenerabile’, a spus secretarul de stat pentru schimbări climatice, Greg Barker. Este al doilea proiect de energie ‘verde’ anunțat în Marea Britanie în cursul acestei săptămâni: la Oxfordshire (sudul Angliei) a fost lansată o uzină de transformare a apelor uzate în biogaz. Este vorba de producerea de biogaz sau biometan pentru alimentarea rețelei naționale de gaze. Proiectul, cu o valoare de 2,5 mi-lioane de lire sterline, permite producerea energiei necesare pentru 200 de gospodării. Biogazul este produs prin fermentarea materiilor organice, animale sau vegetale (metanizare). În Europa există deja câteva mii de uzine de metanizare, care au ca materie primă, în ge-neral, deșeuri organice agricole, industriale și menajere, precum și noroi din stațiile de epurare. Marea Britanie s-a angajat să producă 15% din energia necesară din surse regenerabile până în 2020. Cel puțin 15% din consumul de gaz ar putea fi asigurat din biometan, potrivit operatorului rețelei naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?