Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” din Focșani va organiza, în perioada 11 – 16 octombrie a.c., o serie de activități dedicate „Zilelor Casei Corpului Didactic «Simion Mehedinți»”. Cu acest prilej, astăzi, cu începere de la orele 9.30, în sala de ședințe a Inspectoratului Åcolar Județean (ISJ) Vrancea va fi organizat așa numitul „Seminar de instruire a respon-sabililor cu formarea continuă din unitățile școlare”. Metodiștii Casei Corpului Didactic se vor întâlni pentru a analiza ce au realizat până în prezent în domeniul perfecționării la catedră a dascălilor, și totodată vor stabili ce trebuie să facă pentru ca în viitor, activitatea lor cât și cea a cadrelor didactice să se îmbunătățească. Pe 15 octombrie, la orele 9.30, este programat să aibă loc la sediul Casei Corpului Didactic „Cercul metodico – științific al bibliotecarilor și al responsabililor Centrelor de Documentare și Informare”. Oficialii instituției lansează în acest scop, un apel în rândul celor responsabili cu formarea continuă și a responsabililor Centrelor de Documentare Informare, de a participa la acti-vitățile ce au fost programate pentru zilele de marți și vineri. Prezența lor este cu atât mai importantă, cu cât în cadrul celor două întâlniri se va discuta despre noile coordonate ce trebuie urmate în vederea îmbunătățirii continue a activităților desfășurate în slujba profesorilor și mai ales a elevilor. Profesorii dornici să asiste la activități sunt, de asemenea, invitați alături de oficiali din cadrul ISJ Vrancea.