Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Accident mortal la Boloteşti


Traversarea neregulamentară a mai făcut o victimă. Un bătrân de 71 de ani a murit aseară, în urma unui accident rutier produs pe drumul național DN 2D, pe raza localității Bolotești. Incidentul s-a produs în jurul orei 19.00. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, reiese că victima a fost lovită de un autoturism marca Volkswagen în timp ce traversa strada prin loc nepermis. Vasile Dochițoiu, din Vizantea Livezi, a murit la câteva minute după ce a fost lovit de autoturismul condus de Tudorel Bâtcă, primarul comunei Paltin. Potrivit lui Tudorel Bâtcă, bărba-tul i-a sărit în față și nu a mai putut face nimic pentru a evita tragedia. „Eu mă îndreptam către Focșani. Cel pe care l-am accidentat a coborât din mașina fiului său, care are casă în Bolotești, a luat-o prin spatele mașinii acestuia și mi-a sărit în față. Am cla-xonat, am tras de volan, dar nu    l-am mai putut evita pentru că a apărut brusc. L-am acroșat cu partea din stânga față. A murit la scurtă vreme după accident. Este tragic că este un suflet, iar eu îl cunoșteam și pe el și pe fiul său. Chiar nu am putut evita această tragedie”, a spus Tudorel Bâtcă. Parbrizul mașinii care l-a lovit pe bătrân a fost spart.
Atât primarul, cât și fiul bărba-tului decedat și din mașina căruia coborâse bătrânul, au fost testați cu aparatul alcooltest și în ambele cazuri rezultatul a fost negativ. Polițiștii spun că din primele cercetări reiese că victima  a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, reiese că victima s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii și a fost accidentată mortal. Continuăm cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier și în funcție de rezultatele anchetei se vor lua măsurile care se impun”, a precizat inspectorul Cristi Manta, din cadrul Serviciului Poliției Rutiere.
Conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?