Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Bercea „forever“ la Spitalul Adjud


Preluarea Spitalului Municipal Adjud de către Primărie a adus cu sine și schimbări în ceea ce privește organizarea comitetului de conducere. Doctorul Gheorghe Bercea a fost numit în funcția de manager interimar al spitalului de către reprezentanții Primăriei Adjud. Acesta se va ocupa de conducerea unității medicale, în paralel cu tratarea bolnavilor secției de chirurgie. Medicul Bercea a ocupat de 7 ori funcția de manager de când este medic în cadrul spitalului, alternând cu colegul său, doctorul Claudiu Zară, șeful secției de ortopedie, până acum două zile manager al spitalului. Zară a mai fost demis și în iunie anul trecut, pe motivul neîndeplinirii a doi indicatori de management, locul său fiind preluat de doctorul Bercea, dar a revenit în funcție în luna noiembrie a aceluiași an. Chiar dacă funcția de manager al spitalului este ocupată când de unul, când de altul, acest lucru nu a determinat iscarea unor conflicte de natură profesională între cei doi. „Nu avem niciun fel de divergențe, suntem în relații bune de colegialitate, fapt pentru care, momentan, el ocupă funcția de director medical în cadrul spitalului”, a precizat medicul Gheorghe Bercea.
Spitalul a achitat datoriile către furnizori în proporție de 90%, iar în momentul de față se așteaptă încă un milion de lei de la Casa de Sănătate pentru a fi cu datoriile la zi și a achiziționa medicamente, materiale consumabile și ustensile necesare intervențiilor chirurgicale. Noul manager are în vedere o reorganizare a activităților și structurii spitalului, pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate. „Este necesară o reorganizare a spitalului, printr-o analizare mai amănunțită a activităților și realizarea unui studiu de morbiditate a zonei și a modului de utilizare a paturilor”, este de părere Gheorghe Bercea.
În momentul actual, Spitalul Municipal Adjud dispune de condiții normale de spitalizare a bolnavilor, paturile nu sunt aglomerate, grupurile sanitare sunt renovate. Strictul necesar pentru urgențe este asigurat și de câteva zile s-a dat și drumul la căldură, fapt datorat înregistrării unor temperaturi scăzute în ultimele zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?