Ediția: Miercuri 11 Iunie 2025 Nr. 6896

Michael Douglas: Fiul meu Dylan are nevoi speciale


Actorul american Michael Douglas a declarat că familia sa a luat decizia de a se muta din Insulele Bermude la New York deoarece fiul său Dylan, în vârstă de zece ani, „are nevoi speciale”. Actorul american în vârstă de 65 de ani a adăugat, într-un interviu recent acordat publicației America’s Parade, că a luat împreună cu soția sa, actrița Catherine Zeta-Jones, decizia de a se muta la New York pentru ca fiul lor Dylan să poată primi îngrijirea medicală de care are nevoie. „Unul dintre copiii noștri are nevoi speciale și ni s-a recomandat ca el să urmeze cursurile unei școli speciale din New York”, a declarat Michael Douglas, fără a preciza, însă, în ce constau aceste „nevoi speciale” ale fiului său.
Actorul, care în prezent face chimioterapie pentru a învinge cancerul la gât cu care a fost diagnosticat recent, a declarat că această mutare îi permite soției sale să joace în spectacolul „A Little Night Music”, pus în scenă pe Broadway. În această vară, actrița galeză Catherine Zeta-Jones a fost recompensată cu un premiu Tony pentru rolul ei din acest musical regizat de Stephen Sondheim.
Michael Douglas a spus, totodată, că este hotărât să îi protejeze pe cei doi copii ai săi pe care îi are cu actuala lui soție – Dylan, în vârstă de 10 ani, și Carys, în vârstă de șapte ani – de influențele „negative”.
Încercând să devină un părinte mai bun, actorul american speră să îi ajute pe cei doi copii ai săi să evite tentațiile și problemele, referindu-se la faptul că fiul său cel mare, Cameron, în vârstă de 31 de ani, provenit din prima sa căsnicie a fost trimis la închisoare din cauza dependenței de droguri. Acesta a început să consume droguri și a devenit dependent de ele încă de la vârsta de 13 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?