„Åži chemând la sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri.”
„Åži le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere.” Fiul lui Dumnezeu, Domnul și Mântuitorul nostru, a ales să moară pe Cruce pentru că astfel a murit cu brațele deschise, îmbrățișând lumea. Crucea e însăși descoperirea Dumnezeirii în Creație și în mântuirea lumii. În toate se descoperă iubirea și crucea Dumnezeului Cel veșnic, Cel nezidit, pentru noi, zidirea lui. Suntem creați după chi-pul și asemănarea lui Dumnezeu. Cu toate că omul, prin păcat, a căzut, chipul lui Dumnezeu a rămas întipărit în noi, iar prin aceasta suntem părtași existenței lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu-și ia înapoi nici darul și nici chemarea. Rămâne în noi taina chipului lui Dumnezeu, chipul Crucii. Cel ce dorește să urmeze Mântuitorului trebuie să se unească în mod real cu El, dorind acest lucru în mod conștient. Trebuie să alegem înțelepciunea și bunătatea lui Dumnezeu, căci prin aceasta devenim liberi cu adevărat. Căci spune Scriptura: „Åži veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi!”. A se lepăda cineva de sine înseamnă a părăsi păcatul, cu tot ce presupune acesta. Mândria, orgoliul, reprezintă începutul păcatului, de care trebuie să ne ferim cu strășnicie. Ca oameni suntem limitați, mărginiți, însă suntem chemați la îndumnezeire! Suntem zidiți, însă suntem aduși din neființă la viață de către Dumnezeu Cel Veșnic și, prin aceasta suntem chemați la nemurire. Creștinul curat simte că fundamentul existenței sale este Dumnezeu cel Atotputernic și de aceea „se leapădă de sine, luând crucea Domnului” pe măsura puterilor lui. Prin cruce păcatul a fost răstignit și omorât. Jertfa nu este moarte, este taina iubirii și înseamnă a fi cu fața către Dumnezeu cel întreit: Tatăl Fiul și Duhul Sfânt. Numai prin despărțirea de Dumnezeu cădem în moarte. Adam a schimbat, prin păcat, starea de jertfă, de iubire către Dumnezeu, în starea de moarte, dar Hristos, prin Cruce, a transformat moartea în jertfă. Toate cuvintele Lui de pe Cruce arată această transfigurare a morții în jertfă: „Părinte, iartă-le că nu știu ce fac!”; „Mamă, iată fiul tău!”, „Iată mama ta!”; „Astăzi vei fi cu mine în rai!”. La fel: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”; „Mi-e sete”; „Săvârșitu-s-a!”, adică prin Cruce săvârșindu-se taina mântuirii, și „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu!”. Însă Evanghelia ce se va citi Duminică mai spune un cuvânt adânc: cine va voi să-și scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mântuitorul și pentru Evanghelie acela îl va scăpa. Aceasta înseamnă că nu ne putem mântui prin noi înșine, deoarece suntem creați dintru neființă de către Dumnezeu. Ne putem însă, mântui, în și prin Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru. Lui să-I urmăm și pe El să îl ascultăm, după cuvântul Tatălui celui fără de început de la Botezul Domnului! De accea se cuvine să avem dragoste unii față de alții și cu toții față de Dumnezeu, precum și Domnul are față de noi.
Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine!
Zice Domnul, iarăși, în Evanghelie: „De iubiți pe cei ce vă iubesc, ce mulțumită veți avea? Că și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Åži, de faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac. Åži, dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce plată aveți? Doar și păcătoșii dau împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi. Voi iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați împrumut, nimic nădăjduind în schimb și plata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, căci El este bun cu cei nemulțumitori și răi” (Luca 6, 32-35). Cât de mare adevăr și câtă dreptate au aici cuvintele Domnului! Căci dacă fac bine cuiva și aștept ca și el să-mi facă mie la fel, atunci ce plată mai aștept de la Dumnezeu? Astfel, facerea de bine a mea, nu privește răsplătirea mea în veacul viitor, spre slava lui Dumnezeu, ci este un schimb vremelnic cu scopul de a câștiga în vea-cul de acum, cele ce am cheltuit cu facerea de bine spre aproapele meu. Am împrumutat ca să mi se împrumute, am dat ca să mi se dea înapoi. Iar dacă dau milostenie sau fac alt bine aproapelui meu, nimic nădăjduind de la el, atunci pot nădăjdui răsplată de la Dumnezeu în veacul viitor, căci mintea mea nu privește spre plata cea vremelnică de la acela ce i-am făcut bine, ci spre bunătățile cele veșnice din veacul viitor. Atunci, după cuvântul Domnului, plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 12).
