Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Şomajul creşte până la 8,5%


Numărul mediu de salariați va scădea în acest an cu peste 100.000 persoane, la 4,6 milioane angajați, iar rata șomajului va urca până la 8,5%, respectiv 760.000 șomeri înregistrați, concomitent cu o reducere mai mare a salariului real comparativ cu 2009, derapaj care va fi recuperat doar în 2013. Prognozele referitoare la numărul de angajați și salarii sunt incluse în strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2011-2013, aprobată, miercuri, de Guvern.
Documentul amintește că numărul mediu de salariați a fost în anul 2009 de 4,77 milioane persoane, în scădere cu 5,4% față de anul 2008, concedieri mai importante fiind înregistrate în industria prelucrătoare, construcții, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, transport și depozitare. În luna iunie 2010, comparativ cu luna iunie 2009, efectivul salariaților a scăzut cu 7,7%, cauza principală indicată fiind lipsa comenzilor din industria aflată sub influența crizei economice și a „timpului nefavorabil” activităților economice, se mai arată în document.
Numărul mediu al salariaților pe primele șase luni ale acestui an, calculat ca medie aritmetică a efectivelor lunare, a fost de 4,29 milioane persoane, în scădere cu 413.000 persoane față de perioada corespunzătoare din anul trecut. Cele mai mari scăderi se regăsesc în industria de fabricare a încălțămintei, construcțiilor metalice, fabricarea mobilei, construcții, comerț.
În administrație, învățământ și sănătate, numărul de salariați s-a redus cu 37.000 persoane.
Sursa citată mai relevă că, urmare a presiunilor pe piața muncii din semestrul II, pentru anul 2010 numărul șomerilor înregistrați va fi în creștere, fiind estimat la 760.000 persoane, iar rata șomajului la sfârșitul anului se va majora până la 8,5%. Salariul real este estimat că va scădea în acest an cu 3,3%, după o diminuare cu 1,5% în 2009.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?