Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Marian Oprişan: „Spitalul Judeţean nu va fi preluat dacă nu se plătesc datoriile la zi“


Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat, ieri, că administrația județeană nu va prelua niciun spital din județ până nu vor fi plătite toate datoriile, până la ultimul leu. El a precizat că cei care pun bețe în roate acțiunii de preluare a spitalelor de către administrația județeană sunt chiar reprezentanții Ministerului Sănătății. Marian Oprișan a dat ca exemplu în acest sens refuzul celor de la DSP de a semna protocoalele de predare preluare pe motiv că nu sunt autorizați de Ministerul Sănătății. „Trebuie să-i dezamăgesc pe senatorii și deputații portocalii. Chiar dacă s-a rezolvat problema datoriilor până la 30 iunie, deși nu s-au plătit, vă aduc la cunoștință că până nu se plătesc datoriile spitalului județean, adică și suma de 59 de miliarde lei vechi însemnând datoriile acumulate din 30 iunie și până în prezent, administrația județeană nu va prelua niciun spital. Am trimis DSP protocoalele de predare-primire a spitalelor. Din nefericire, domniile lor   le-au remis și au spus că nu sunt autorizate de Ministerul Sănătății și de guvernul portocaliu să preia spitalele în baza unor asemenea protocoale. Ne roagă să facem mențiunile după semnătură. Åžmecherii de astea, hoții la drumul mare nu pot să accept”, a afirmat Marian Oprișan.

Consiliul Județean reduce cheltuielile

Åžeful administrației județene a arătat că nu-și poate permite să-i păcălească pe cetățenii județului Vrancea că vor avea un act medical de calitate dacă acest lucru nu se întâmplă. „Nu îmi permit să-i păcălesc pe cetățenii județului Vrancea, că vor avea un act medical mai bun, dacă nu este așa. Guvernul are datoria să predea spitalele administrațiilor publice județene sau locale fără niciun leu datorie în așa fel încât funcționarea acestora să fie mult mai bună. După ce Spitalul Județean nu va mai avea niciun leu datorie, îl vom prelua și vom reduce cheltuielile cu 30% dintr-un singur pix. Ceea ce se întâmplă cu banii la Spitalul Județean este inacceptabil. Vă anunț că nu o să îl preluăm oricum”, a mai afirmat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?