Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Întâlnire PSD – sindicate


Conducerea PSD a discutat, ieri, cu lideri ai principalelor confederații sindicale pe marginea priorităților legislative din cadrul sesiunii parlamentare de toamnă. La întâlnirea cu liderii PSD au venit președintele Blocul Național Sindical, Dumitru Costin, vicepreședintele Cartel Alfa, Teodor Paraschiv, și liderul CNSLR Frăția, Marius Petcu.
Liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat, înainte de începerea discuțiilor, că a venit la întâlnirea cu conducerea PSD cu o agendă care va fi prezentată social-democraților, dar și altor partide care vor fi interesate de astfel de discuții.
„Încercăm să stabilim niște mecanisme de lucru pentru perioada imediat următoare, nu de altceva, dar o să fie o toamnă extrem de încărcată, cel puțin în ceea ce privește inițiative legislative, acte normative, legi care urmează să fie aprobate – legea pensiilor, salarizarea în domeniul bugetar, modificarea inspecției muncii, (…) dar și alte modificări legislative pe care noi le susținem. Vrem să ne stabilim niște mecanisme de lucru. Dacă nu avem audiență pe zona guvernamentală, (…) atât timp cât nu reușești cu un milion de argumente economice, juridice, să-i convingi ( pe guvernanți – n.r.) (…) încerci pe calea aceasta, prin stabilirea unor mecanisme de lucru cu cei din comisiile parlamentare, ca să scoatem niște modificări în actele normative care să ducă la niște legi de calitate”, a explicat Costin.

Obiective comune pentru sindicate

Liderul sindical a spus că cel mai important lucru pentru ca mișcarea sindicală să reușească îl reprezintă găsirea unor obiective comune, iar pe baza acestora să se susțină acțiuni comune.
„Altminteri, nu putem să facem acțiuni sindicale când opțiunile noastre sunt diferite. (…) În ceea ce ne privește pe noi din BNS o să fim solidari cu acțiunile sectoriale care vor avea loc, că e vorba de sănătate, că e vorba de profesori, că e vorba de funcționari publici, că e vorba de protestul celor din mediul economic (…) și, în egală măsură, suntem pregătiți pentru luna următoare, dacă dorim să facem o acțiune unitară la nivelul tuturor confederațiilor sindicale, suntem dispuși să mergem împreună”, a completat Costin.
La rândul său, vicepreședintele Cartel Alfa, Teodor Paraschiv, a precizat că sindicaliștii au venit la sediul PSD la invitația formațiunii social-democrate. „Nu negociem cu niciun partid politic, singurul partid politic cu care negociem este cel care se află la guvernare și pe care punem presiune. Aici am venit pentru că am fost invitați la o discuție”, a explicat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?