Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Rugbiştii încep sezonul Diviziei Naţionale la Bîrlad


Federația Română de Rugby a stabilit ieri programul competițional al Diviziei Naționale de juniori Under 19, întrecere la care s-a înscris și echipa Liceului cu Program Sportiv Focșani. Gruparea de pe Milcov, antrenată de Viorel Ion, Romeo Păun și Vali Busuioc va disputa primul meci oficial pe terenul echipei CSÅž Bîrlad, partidă programată sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 13.00. La ediția 2010-2011 a Diviziei Naționale s-au înscris șase echipe, care se vor întâlni fiecare cu fiecare în sistem tur-retur, iar la finalul campionatului, primele patru clasate vor juca semifinalele în sistem 1-4, 2-3, pe terenul formațiilor mai bine clasate. „Pentru sezonul care va debuta la sfârșitul acestei luni, ne-am propus să ajungem în finală și să obținem titlul național. Avem adversare cu nume în rugby-ul românesc, dar cu o pregătire bună și seriozitate putem realiza ceea ce ne-am propus”, ne-a declarat antrenorul emerit Viorel Ion. Începând din acest an, Federația Română de Rugby a introdus obligatoriu la echipele de Under 19 și Campionatul Național în 7, prima etapă fiind programată pe 30 octombrie la Focșani, iar a doua se va disputa în Capitală.

Sportivii s-au pregătit la mare, urmează cantonamentul la munte

Componenții echipei Under 19, medaliați în sezonul 2009-2010 al Diviziei Naționale cu bronz au efectuat săptămâna trecută un stagiu de pregătire la Năvodari, unde, au avut de tras la cele trei ședințe de antrenament planificate de tehnicieni. Astăzi, sportivii focșăneni vor pleca în al doilea stagiu de canto-nament, programat la Gheorghieni.

Alin Iliev, de la atletism la rugby

Printre sportivii de la care se așteaptă evoluții bune în campionat se află și Alin Iliev. Fost atlet de performanță la Liceul cu Program Sportiv Focșani sub îndrumarea antrenorului Gicu Alexandrescu, Iliev a ales să practice rugby-ul. Sportivul a participat deja la stagiul de pe Litoral și a impresio-nat în probele fizice.

Programul echipei focșănene în turul Diviziei Naționale:
etapa I: în deplasare cu CSÅž Bîrlad (25 septembrie),
etapa a II-a: acasă cu Metrorex București (2 octombrie),
etapa a III-a: în deplasare cu CSA CSÅž 3 Steaua București,
etapa a IV-a: în deplasare cu Colegiul Național „Aurel Vlaicu” București,
etapa a V-a: acasă cu CSÅž 2 Siromex Baia Mare.

Lotul echipei Under 19:
Teodor Borș, Alexandru Cernat, George Nenciu, Florin Condrat, Florin Mastahac, Bogdan Hotnog, Alin Iliev (fost atlet la LPS), Marius Dumitrașcu, Maricel Paraipan (transferat de la Brăila), Cristi Duca, Marius Antonescu (transferat de la Brăila), Marian Gorcioaia, Florin Bucur, Viorel Cloșcă (transferat de la Brăila), Ionel Ungureanu (transferat de la Galați), Bogdan Pîrvu (transferat de la Brăila), Dragoș Pîrvu, Vasilică Pașcu, Florin Estoica (transferat de la Galați), Ionuț Nicolae, Cosmin Postolache, Teodor Plăiașu (transferat de la Galați), Ionuț Tivdă, Ionuț Nămoloșanu, Andrei Abageru și Ionuț Mazăre.
Lotul echipei Under 18:
Gheorghiță, Lăcătuș, Constantinescu, Drilea, Puflea, Frățilă, Vișan, Manolache, Buzea, Bezea, Găman, Călugăru, Bîndar, Batog, Crăciun, Toroc, Drezaliu și Damian.
Lotul echipei Under 17:
Caloianu, Lichinteanu, Ciobotaru, Ilie, Băisan, Alexandru, Silivestru, Socol, Pavel, Barbăroșie, Chițu, Danțiș, Dîrdală, Vlad, Vîlcu, Diaconu, Cabalortă, Marcu, Udrea și Lepădatu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?