Acest sfânt a fost mărturisit de Hristos că este mai presus decât toți cei născuți din femeie și mai mult decât proorocii. Acesta este cel care mai înainte a săltat în pântecele maicii sale și a propovăduit pe Hristos și celor de pe pământ și celor din iad. A fost feciorul lui Zaharia arhiereul și al Elisabetei, născut fiind din făgăduința lui Gavriil; i s-a tăiat cinstitul cap de Irod Antipa, pentru împreunarea fără de lege cu Irodiada. Acesta care din pântece era îmbrăcat cu sfințenie și avea în sine sălășluită curăția, a iubit înțelepciunea, nu s-a îngrijit de hrană, ci, depărtat de toată amestecătura și vorba omenească, a locuit în pustie ca în cer.
A petrecut cu fiarele, acoperit cu păr de cămilă și încins cu brâu de curea; și hrana lui era ca a păsărilor. Pururea cugeta în Legea lui Dumnezeu și toate cele de jos le socotea mai mici decât paza Legii dumnezeiești. El a trecut peste hotarele firii, și a botezat pe Hristos cel neîntinat și mai presus decât toată firea. Dar Irod, cel lipsit de minte și neastâmpărat, biruitor fiind peste a patra parte de Iudeea, și-a luat lui femeie pe soția fratelui său Filip. Pentru aceasta pornindu-se Proorocul din dumnezeiască râvnă și întemeindu-se cu armele adevărului, a zis către tiranul: „Nu-ți este iertat a ține pe femeia lui Filip, fratele tău”. Din cauza aceasta a pornit împotriva sa pe acea femeie turbată și pe îndrăgitorul său, care l-a băgat legat în temniță. În acea vreme, împărații aveau obiceiul ca de ziua nașterii lor, să facă mari petreceri. De aceea și Irod, când s-a împlinit ziua nașterii lui, a pregătit o mare petrecere boierilor cu băuturi și mâncăruri alese, jocuri și muzică, ca să-și veselească fiecare trupul, așa cum poftește. Cu acest prilej, diavolul a pus îndemn în mintea și inima Irodiadei, să-și trimită fata, pe care o avea cu Filip, fratele lui Irod, să joace la masă înaintea împăratului și a poporului adunat acolo pentru ca să îndulcească și să veselească inima lui Irod. Să-l facă să aibă multă dragoste către dânsa. Åžtiind Irodiada că nicio patimă nu este mai rea ca să-l orbească pe om și să-l pornească spre crimă ca beția, a așteptat ticăloasa, mai întâi să mănânce și să bea bine, apoi a trimis pe Salomeea să joace în fața împăratului. A împodobit-o cu veșminte scumpe, transparente, i-a pus cercei în urechi, inele, brățări și mărgele, parfumuri și unsori vrăjite. A pornit apoi în sala cu ospățul și în ritmul muzicii a început să joace în fața lui Irod și a boierilor adunați. În jocul acesta au înfierbântat-o duhurile necurate încât n-a mai ținut seama de nicio rușine și a început să arunce după ea veșmintele în timpul jocului, rămânând aproape goală în fața mesenilor. Irod împăratul, aprins de duhul curviei, așa cum se înfierbântă mulți în zilele noastre, care asistă la astfel de jocuri, a făgăduit atunci cu jurământ că-i va da jucătoarei aceleia orice îi va cere, chiar și jumătate din împărăția lui. Atunci vicleana fată, care era stăpânită de diavolul, s-a dus repede la mama sa s-o întrebe ce să-i ceară. După discuția avută cu mama ei, Salomeea, fiica Irodiadei, s-a dus și a cerut capul lui Ioan Botezătorul. Când a auzit Irod ce a fost în stare să ceară, s-a mâhnit foarte tare, fiindcă nu voia să-l omoare, pentru că-l știa om drept. Acum sta nemișcat și foarte îngândurat, bietul Irod, ca o corabie bătută de vânturi, neștiind ce să facă. Ceea ce-l strângea de grumaz mai mult era jurământul pe care-l făcuse și nu putea să și-l retragă, fiind mai ales cuprins de patima curviei, căci bine zice înțeleptul Solomon: „vinul și femeia iau mințile omului”. Așa și Irod, cu aceste patimi și-a pierdut capul. A poruncit apoi Irod ca imediat să fie adus capul Sfântului Ioan Botezătorul pe o tavă la masa lui, înaintea tuturor boierilor. Salomeea, care abia aștepta aceasta, a cerut să i se dea imediat capul sfântului ca să-l ducă mamei sale, Irodiada, să-l vadă cu ochii ei, fiindcă ea se temea de două lucruri: una, știind că Ioan, ca mare sfânt, după tăiere, s-ar putea să învieze și le va pierde cu puterea sa, iar alta, ca nu cumva să taie pe altul în locul lui, iar pe Ioan să-l slobozească. După o veche tradiție, se spune că Irodiada, după ce a primit capul sfântului, a luat un ac și a străpuns limba Sfântului Ioan, hulindu-l: „Aceasta este limba care nu mă lăsa în pace și mă batjocorea pe mine în fața poporului”. Pe când ticăloasa făcea aceasta, tot tradiția spune că sfântul a deschis gura și încă o dată i-a strigat cuvinte aspre: „Să știi că tot nu-ți este îngăduit să trăiești cu fratele soțului tău!” Văzând aceasta, Irodiada a poruncit ostașilor să fie străjuit capul sfântului, iar trupul să fie îngropat fără cap. Irodiada, Salomeea și ceilalți făcători de rău, s-au bucurat de moartea Sfântului Ioan dar o altă parte din oaspeți s-a întristat în urma acestui mare păcat al crimei făcut fără de dreptate. Dumnezeu însă a răsplătit cu pedeapsă aspră pe acești nelegiuiți și în viața aceasta și în cealaltă veșnică, căci și-a luat fiecare plată după cum a făcut. Pe Salomeea, jucătoarea cea desfrânată, a înghițit-o pământul de vie; Irod și Irodiada au fost prinși și legați de împăratul Romei de atunci și duși în surghiun, unde au murit în chinuri grele. Averea lor, aurul și bogățiile lor au fost luate și împărțite. Iată deci, să nu ne jucăm cu jurământul, căci mare rău facem sufletului nostru.
Rugăciune
„Să ne rugăm și noi la Dumnezeu, să ne întărească El Milostivul în toate zilele noastre, în viața aceasta și în toate necazurile noastre. Să rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul care a murit ca un mare mucenic, să fie fierbinte rugător și pentru sufletele noastre, ca și noi să ajungem la limanul mântuirii și al fericirii veșnice. Amin”.
