Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Facilităţi pentru angajatori


Angajatorii vrânceni care angajează absolvenți de instituții de învățământ, beneficiază de mai multe facilități. Aceștia sunt scutiți, timp de 1 an, de la plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați. Totodată, ei primesc lunar, pentru fiecare absolvent, diferite sume de bani. „Astfel, angajatorii primesc o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau ai școlilor de arte și meserii. În același timp, angajatorii vor primi o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referință pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau învățământ postliceal, și o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referință, pentru absolvenții de învățământ superior”, declară Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea.
Cei care le oferă o șansă absolvenților din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, aceleași sume, dar pe o perioadă de 18 luni. Cei angajați trebuie să rămână la locul de muncă cel puțin 3 ani de la data încheierii contractului, pentru ca angajatorii să beneficieze de aceste facilități, în caz contrar, sumele trebuind restituite.
Åži cei care angajează șomeri beneficiază de anumite scutiri. „Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani, sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste ca-tegorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință, în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani”, a adăugat Daniela Brihoianu.
Totodată, angajatorii care încadrează șomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile necesare solicitării pensiei anticipate parțiale sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, beneficiază lunar de o sumă de bani acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?