Un șofer de 20 de ani, din Biliești, care conducea în stare de ebrietate o mașină fără numere de înmatriculare și care nu a oprit la semnul unui agent de poliție, a fost oprit de omul legii care a uzat de arma din dotare. Evenimentul s-a produs ieri, în jurul orelor 7.45. Ajutorul șefului de post din localitatea Biliești s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că Marius Gigi D. conduce pe raza comunei, sub influența băuturilor alcoolice, un autoturism marca Opel care nu avea numere de înmatriculare. Polițistul a efectuat semnul regulamentar de oprire a autoturismului, dar în loc să oprească, șofe-rul a accelerat și a virat dreapta. Potrivit oamenilor legii, șoferul ar fi încercat să accidenteze agentul de poliție, dar acesta a reușit să se ferească. Cum autoturismul și-a continuta deplasarea, agentul l-a somat verbal pe șofer strigând „Stai că trag”. Omul legii a tras un singur foc în plan orizontal în direcția vehiculului, glonțul oprindu-se în bara de protecție spate dreapta.
Agentul a plecat în urmărirea mașinii pe care a găsit-o la circa 350 de metri distanță, avariată în urma impactului cu gardul de beton al bisericii din localitate. Mașina era goală, pasagerii făcându-se nevăzuți. Din primele verificări a rezultat că în noaptea de 31 iulie spre 1 august 2010, Marius D. a fost identificat la volanul aceleiași mașini cu numere provizorii de înmatriculare, expirate. Polițiștii din cadrul postului i-au reținut plăcuțele și s-au încheiat acte premergătoare dosarului penal. Cu aceeași ocazie au fost identificați și ceilalți pasageri din autoturism ca fiind Daniel I., de 20 de ani și Georgiana L., de 16 ani, ambii din Biliești și Mădălina G., de 17 ani din comuna Suraia. În urma impactului dintre autoturism și gardul din beton, conducătorul auto a fost rănit ușor și este internat la Spitalul Județean Vrancea. Polițiștii spun că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de ultraj, conducere pe drumurile publice a unui autovehiciul neîmatri-culat și părăsirea locului accidentului, urmând ca astăzi, în momentul externării, să se facă propunere legală față de autor.