Åži mergînd ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, căzîndu-I în genunchi, Åži zicînd: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Åži l-am dus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzînd, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine. Åži Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință.
Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință în voi cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Åži-L vor omorâ, dar a treia zi va învia. Åži ei s-au întristat foarte! Sfânta Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credință: „Toate sânt cu putință celui ce crede”, spune Mântuitorul; „Ajută necredinței mele!”, spune chiar omul; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; și în sfârșit din cele spuse de om lui Hristos: „Dacă poți!”. Cu toate acestea, Mântuitorul dojenește pe apostolic ca să le arate că pot vindeca întotdeauna, chiar fără credința celor care se apropie de ei. După cum de multe ori a fost de ajuns credința celui care cerea pentru a dobândi cererea chiar de la sfinți mai mici, tot așa de multe ori a fost de ajuns numai puterea sfinților pentru săvârșirea unei minuni, chiar dacă nu credeau cei care veneau la ei. Amândouă aceste cazuri se văd în Sfintele Scripturi. Corneliu și cei din casa lui au atras harul Duhului numai prin credința lor. Pe vremea lui Elisei însă un mort a înviat fără să creadă cineva. Cei care au aruncat mortul în groapa lui Elisei, l-au aruncat fără nici o socoteală și la întâmplare, nu din credință, ci de teamă; temându-se de tâlhari, au aruncat mortul în groapă și au fugit; iar mortul a înviat numai prin puterea sfântului trup al lui Elisei. Omul care vine la Iisus vorbește, însă, împotriva ucenicilor de față cu toată lumea, deși era slab în credință, spunând: „L-am adus la ucenicii Tăi și n-au putut sa-l vindece”. Hristos însă, în fața întregii mulțimi, scapă pe ucenici de învinuirea adusă și arată că vina cea mare o are el, tatăl copilului, spunând: „O, neam necredincios și îndărătnic! Până când voi fi cu voi!”. Iisus nu adresează aceste cuvinte doar tatălui copilului, ca să nu-l rușineze, ci tuturor iudeilor. Dacă Hristos n-ar fi luat apărarea ucenicilor Săi, poate că mulți din cei de față s-ar fi smintit și ar fi gândit despre ucenici ce nu trebuia. Prin cuvintele: „Până când voi fi cu voi!”, Domnul arată cât de plăcută îi este moartea; arată că o dorește, că vrea să plece cât mai repede și că pentru El nu răstignirea e grea, ci rămânerea împreună cu iudeii. Hristos însă nu S-a mărginit să-l țină numai de rău ci spune: „Aduceți-Mi-l aici.”. Hristos îl întreabă pe tatăl copilului de câtă vreme se chinuie fiul lui. Pune această întrebare și pentru a apăra pe ucenici de învinuire, dar și pentru a sădi în sufletul tatălui bune nădejdi, ca să creadă că fiul lui va fi izbăvit de boala sa. Apoi îl lasă pe copil să se zvârcolească. N-o face spre laudă, că se adunase mulțimea și a ținut-o de rău, ci o face pentru tatăl copilului; pentru că tatăl, când va vedea pe demon că se tulbură de cuvintele Domnului, să fie adus măcar așa să creadă în minunea pe care o va face. Când tatăl îi spune: „Din pruncie” și: „Dacă poți, ajuta-mă!”, Hristos îi răspunde: „Toate sânt cu putință celui ce crede!”, și întoarce împotriva tatălui învinuirea pe care acesta o adusese ucenicilor. Când leprosul a spus: „Dacă vrei, poți să mă curățești”, leprosul a dat mărturie de puterea lui Hristos, iar Domnul l-a lăudat și a întărit spusele lui, zicând: „Vreau! Curățește-te!”. Când însă tatăl copilului a rostit cuvinte nevrednice de puterea lui Hristos, spunând: „Dacă poți, ajuta-mă!”, Domnul îl îndreaptă pentru că nu grăise așa cum trebuia. Åži după ce a spus aceste cuvinte, a vindecat pe îndrăcit. Vedem aici, nu numai purtarea de grijă și facerea de bine a lui Hristos, ci și aceea că din clipa aceea n-a mai îngăduit demonului să locuiască în el, că dacă tânărul nu s-ar fi bucurat și atunci de multa purtare de grijă a lui Dumnezeu, demonul l-ar fi ucis de mult. Că spunea tatăl lui că îl arunca în apă și în foc. Iar demonul care a îndrăznit aceasta l-ar fi ucis negreșit, dacă Dumnezeu n-ar fi pus frâu puternic marii lui furii, așa cum i-a apărat și pe îndrăciții aceia care umblau goi, care alergau prin pustietăți și se tăiau în pietre.
Să postim și să ne rugăm!
Hristos vorbește aici de credința în minuni și amintește de grăuntele de muștar, ca să arate cât de mare este puterea credinței. Grăuntele de muștar pare mic, mic de tot, dar are o putere mai mare decât toate semințele. Hristos dă deci ca pildă grăuntele de muștar pentru a arăta că chiar puțină credință adevărată poate foarte mult. Åži nu s-a mărginit numai la atâta, ci a și adăugat că și munții îi poate muta credința. Merge chiar mai departe, că spune: „Nimic nu vă va fi cu neputință”. Omul care se roagă cum trebuie și postește nu are nevoie de multe lucruri; iar omul care nu are nevoie de multe lucruri nu poate îndrăgi banii și averile, ci este înclinat spre milostenie. Cel care postește este ușor și înaripat; se roagă cu mintea trează, postul stinge poftele cele rele, pogoară mila lui Dumnezeu, smerește sufletul îngâmfat. De aceea și apostolii posteau aproape totdeauna. Dacă îți este trupul neputincios și nu poți posti neâncetat, nu îți este neputincios ca să te rogi, nici fără putere ca să disprețuiești poftele pântecelui. Chiar dacă nu poți să postești, totuși poți să nu te îmbuibezi. Nu-i puțin lucru și acesta, nici departe de post, ci în stare să pună capăt furiei diavolului. Că nimic nu este atât de plăcut diavolului, ca desfătarea și beția, pentru că ele sânt izvorul și mama tuturor păcatelor. „Nu vă înșelați, spune Pavel, nici bețivii, nici hulitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu”. Să fugim, dar, de această boală, ca să dobândim și bunătățile de aici și pe cele viitoare, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava și pu-terea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în vecii vecilor, Amin”.
