Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Pamela Anderson locuieşte într-un parc de rulote


Actrița și fotomodelul canadian Pamela Anderson, aflată în pragul falimentului, a declarat că, deși locuiește într-un parc de rulote din Malibu (California), se simte fericită în acea comunitate și nu ar face schimb de vieți cu nimeni. Pamela Anderson, una dintre fotomodelele cel mai bine plătite de pe planetă, a câștigat circa 35 de milioane de lire sterline (54 de milioane de dolari) din ședințele fotografice la care a participat. Cu toate acestea, vremurile în care fotografiile celebrei blonde cu bustul proeminent apăreau pe copertele tuturor revistelor glamour din lume par de mult apuse. Spre deosebire de nu mai puțin celebrele ei implanturi cu silicon, locuințele în care a stat în ultimii ani Pamela Anderson au fost din ce în ce mai mici, modelul canadian schimbând, în cele din urmă, o luxoasă reședință din Malibu pentru un parc de rulote din apropiere. Fostul star al serialului „Baywatch” își crește acolo cei doi copii în timp ce încearcă să scape de datorii. Într-un interviu acordat în exclusivitate tabloidului britanic The Mirror, Pamela Anderson a declarat: „Copiii și cu mine iubim parcul de rulote, aici trăiește o comunitate specială și suntem fericiți. Acesta este cel mai frumos loc din lume. Aici pot să merg cu motocicleta, dar pot să practic și surfingul. Sunt pompieri care trăiesc aici cu copiii lor, surferi și tot felul de oameni. Copiii sunt foarte fericiți. Nu aș face schimb de vieți cu nimeni”. Au trecut 18 ani de când Pamela Anderson a devenit celebră pe plan mon-dial grație rolului de salvamar din serialul TV „Baywatch”, în care a jucat alături de David Hasselhoff. Pasiunea pentru lucruri costisitoare – călătorii la clasa I, proprietăți opulente, automobile de lux – i-a golit conturile din bancă, pe măsură ce rolurile bine plătite s-au împuținat, în ultimii ani. Pamela Anderson este în continuare proprietara reședinței din Malibu și a unei reședințe uriașe în Canada, dar proiectele de renovare ale acestora – care includ dale din aur pentru piscină, canapele de peste 50.000 de dolari și un sistem audio în valoare de 200.000 de dolari – au fost oprite, odată ce veniturile starletei canadiene „au secat”. Pamela Anderson a fost nevoită să vândă piese de mobilier și alte obiecte pentru a-i putea plăti pe constructori și, potrivit presei internaționale, datorează firmei de construcții și fiscului american peste 1,5 milioane de dolari. „Evenimente asupra cărora nu dețin controlul au provocat această situație temporară și stânjenitoare. Toate datoriile mele către fisc vor fi plătite în viitorul foarte apropiat”, a declarat Pamela Anderson într-un mesaj postat pe Twitter. Văzându-și posibilitățile de lucru reducându-se în prezent doar la apariții „disperate” în reality show-uri sau la lansarea unor aplicații pentru iPhone, vedeta a decis să locuiască în parcul de rulote din Malibu.

„Simple mizerii”

În vârstă de 43 de ani, canadianca susține însă că „toate discuțiile despre datorii și faliment reprezintă doar simple mizerii”. „Am încă o locuință frumoasă în Canada, nouă cabane pe care le construiesc pe Vancouver Island și un magazin. Acesta va fi sanctuarul meu. Cred că, în cele din urmă, mă voi muta din Los Angeles. Îmi reamenajez vila din Malibu de câțiva ani și încă nu este finalizată. Toată lumea a trecut prin momente grele în ultimii doi ani. Situația economică reprezintă un motiv major de stres. Mulți angajatori nu m-au plătit, dar acum totul s-a rezolvat”, a explicat actrița. Deși pare că se află în pragul unui faliment financiar major, Pamela Anderson este mult mai practică atunci când vine vorba de a fi o mamă bună pentru cei doi fii ai ei, Brandon, în vârstă de 13 ani, și Dylan, în vârstă de 11 ani. „Ei sunt pe primul loc, orice altceva este secundar. I-am inclus chiar și în contractele mele, pentru a nu lipsi de la niciun meci de baseball, să nu lipsesc de la niciun antrenament, să fiu aici pentru a le pregăti micul dejun și să-i conduc la școală”, a explicat Pamela Anderson în alt mesaj postat pe Twitter. Pamela Anderson a ținut de multe ori prima pagină a ziarelor, atât prin pictorialele sale incendiare, cât și prin cele trei căsătorii eșuate ale sale – cu rockerul Tommy Lee, în vârstă de 47 de ani, timp de trei ani, cu solistul pop-rock Kid Rock, în vârstă de 39 de ani, timp de trei luni, și cu Rock Salomon, fostul iubit al starletei Paris Hilton, timp de două luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?