Un număr de 338 de copii dintr-o mie au fost identificați cu inteligență superioară în urma testărilor realizate, în perioada mai – iunie 2010, de specialiștii voluntari ai Primului Centru de Inovație Didactică din București, urmând ca aceștia să intre în etapa finală a testărilor de aptitudini, se arată într-un comunicat al IRSCA Gifted Education. Cei selecționați vor fi beneficiarii primului Program de Inovație Didactică, un proiect menit să descopere și dezvolte abilitățile și inteligența co-piilor, care se va derula doi ani printr-o Åžcoala de Excelență ce va include metode și tehnici de instruire diferențiată. Centrul de Inovație Didactică funcționează din resurse proprii și cu vo-luntari specialiști din cadrul Asociației IRSCA Gifted Education. O galerie de artă cu peste 30 de lucrări donate de artiști din întreaga lume pentru finanțarea primului centru pentru copiii cu abilități înalte în România vor fi vândute pentru programul de educație pentru copiii cu inteligență superioară. Testarea a avut loc în perioada 15 mai – 15 iunie, o mie de copii cu vârste între 9 și 12 ani fiind selecționați pe baza crite-riilor furnizate de asociație, a performanțelor anterioare obținute de copil, cât și a recomandărilor făcute de învățători și profesori din 23 de școli. În faza a doua a etapei de screening, eșantionul de 835 de copii – 390 de băieți și 445 de fete – a participat la un test de abilități cognitive, etalonat și validat pe populația României. Proiectul a fost demarat în Sectorul 6 de IRSCA Gifted Education în parteneriat cu Inspectoratul Åžcolar Sector 6, București. În urma rezultatelor obținute, 40% (338 de copii din 835 testați) dintre copiii testați au obținut scoruri ce îi clasează în primii 5% dintre copiii de vârsta lor (intelect de nivel superior); 23% (195 de copii din 835) dintre copiii testați în primii 10% dintre copii din aceeași categorie de vârstă (capacitate intelectuală peste medie). Distribuția pe gen arată o ușoară diferențiere în favoarea fetelor – 184 de fete și 154 de băieți s-au clasat în primii 5%; 107 fete și 88 băieți s-au clasat în primii 10% dintre copiii din aceeași categorie de vârstă.