E cel mai frumos, e cel mai bun și cel mai deștept! E copilul tău, iar noi vrem să ți-l facem vedetă! Mai întâi vrem să-l cunoaștem, așa că trimite-ne o fotografie și spune-ne câteva cuvinte despre el la adresa de mail: redactie@monitorulvn.ro. Fotografiile vor fi publicate în ziar în ordinea sosirii pe mail, după care pot fi vizualizate și pe site-ul www.monitorulvn.ro.
Mămici și tătici, bunici, vecini, frați și surori, intrați pe site-ul www.monitorulvn.ro, la rubrica „COPILUL ZILEI”, și votați copilul preferat! Lunar, cel care adună cele mai multe voturi, va primi un cadou surpriză, adaptat vârstei pe care o are. Premierea câștigătorilor va avea loc în prima zi a lunii următoare.
Astăzi o vom cunoaște pe Bianca, care s-a prezentat cititorilor cotidianului „Monitorul de Vrancea” astfel: ” Bună! Sunt Bianca și am 1 an și 2 luni. Sunt cel mai mic membru al familiei și totodată cea mai răsfățată. Îmi place să fiu în centrul atenției și să mă joc cu copii mai mari decât vârsta mea. Părinții sunt încântați de performanțele mele în ale dansului și pot să spun că am și un pic de voce. Nu-mi scapă nici o reclamă la televizor, iar mami și tati nu pot să navigheze pe internet pentru că îmi fac și eu apariția la birou și nu mai plec de acolo până când nu sunt urcată pe birou. În rest sunt un copil normal, cuminte și vioi. O seară plăcută și pe curând!”.