Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Bebeluş asfixiat în timpul botezului


Un bebeluș de numai o lună și jumătate a murit, în comuna Mihăileni, raionul Rascani, după ce s-a asfixiat în timpul ceremoniei de botez, preotul care a oficiat slujba fiind cercetat pentru omor prin imprudență. Potrivit martorilor, preotul ținea copilul de gât și l-a cufundat de câteva ori în cristelnița cu apă.
După ce au observat că ceva este în nere-gulă, oamenii au dus băiețelul la punctul medical din localitate, dar era deja prea  târziu.
La rândul lui părintele Valeriu, cel care a oficiat slujba, spune că este nevinovat. În imaginile filmate în timpul botezului se vede cum preotul apleacă bebelușul cu capul în apă de trei ori, fără să-i astupe gura cu mâna, pentru ca micuțul să nu înghită apă.
Micuțul a fost înmormântat, slujba fiind oficiată de un alt preot din cadrul aceleași  biserici.
Familia victimei a depus o plângere la Parchet, iar procurorii au început cercetările. Preotul Valeriu a fost chemat pentru audieri, iar dacă va fi găsit vinovat, ar putea primi până la trei ani de închisoare.
Expertiza medico-legală a arătat că micuțul a murit asfixiat. Mitropolia Moldovei și-a exprimat îngrijorarea față de acest caz, unic până acum în Republica Moldova, care ar putea afecta credința oamenilor în Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?