Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

România încalcă angajamentele asumate la aderare


CE arată în raportul dat publicității ieri că, în pofida unor progrese în anumite domenii, există importante neajunsuri în eforturile României de a înregistra progrese în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), că angajamentul politic este insuficient, iar amendamentele la Legea ANI reprezintă un serios pas înapoi.
„Per total, în pofida progreselor înregistrate în anumite domenii, evaluarea Comisiei arată existența unor neajunsuri importante în eforturile României de a realiza progrese în cadrul MCV. România nu demonstrează un angajament politic suficient pentru sprijinirea procesului de reformă. Amendamentele la legea ANI, votate la 30 iunie, reprezintă un important pas înapoi. Legea pune în pericol parcursul bun al activității ANI și determină încălcarea în mod clar de către România a angajamentelor asumate la data aderării”, se arată în raportul dat publicității marți.
Comisia Europeană (CE) cere României să își onoreze angajamentele prin găsirea celor mai potrivite mijloace juridice de restabilire a atribuțiilor ANI care să permită confiscarea averilor nejustificate. Raportul arată, de asemenea, că, după o perioadă de încetinire a muncii la nivel parlamentar, România a recâștigat impulsul reformelor în cel de-al doilea trimestru al anului 2010 și s-a angajat    într-o reformă legislativă majoră odată cu aprobarea de către Parlament a codurilor de procedură civilă și penală, la 22 iunie.
„Pregătirile pentru intrarea în vigoare a celor patru noi coduri, în prezent programată pentru octombrie 2011, reprezintă o oportunitate semnificativă pentru o reformă completă a sistemului românesc de justiție. Pentru a susține acest proces de reformă, Comisia cere României să nu renunțe la genul de sprijin acordat de Parlament la adoptarea codurilor de procedură și să extindă acest gen de voință politică și în alte domenii”, se arată în raport.
În opinia CE, România suferă, la nivelul conducerii sistemului juidiciar, de o anumită lipsă de voință de a coopera și de a-și asuma responsabilități în beneficiul reformei. „Deși sunt disponibile soluții pragmatice în multe cazuri, acestea adesea nu sunt luate, în timp ce există inițiative individuale ale magistraților, asociațiilor profesionale și societății civile, care încearcă să acopere aceste neajunsuri”, se mai arată în document.

CE recomandă României revizuirea competențelor ICCJ

Comisia Europeană recomandă României, în raportul publicat ieri, revizuirea competențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție și creșterea rolului Institutului Național al Magistraturii. Comisia reia recomandări restante formulate în iulie 2009 în legătură cu abordarea pe priorități a politicii de resurse umane și cu normele de implementare și studiile de impact privind cele patru noi coduri.
Executivul UE recomandă inițierea unei analize independente a performanței sistemului judiciar și operarea modificărilor structurale necesare, inclusiv, dacă este cazul, transferul magistraților. „România ar trebui să adopte, de asemenea, măsuri imediate de reducere a dezechilibrelor din punct de vedere al capacităților prin extinderea transferului de posturi vacante între circumscrip-țiile teritoriale și între gradele de jurisdicție, precum și prin recurgerea pe scară mai largă la delegarea magistraților în zone confruntate cu probleme acute în materie de resurse umane”, se arată în raport.
Comisia invită România să ia măsuri imediate pentru creșterea capacității Institutului Național al Magistraturii (INM) în ceea ce privește formarea inițială și continuă și luarea de măsuri în vederea garantării unor standarde profesionale adecvate pentru toți noii magistrați, de exemplu prin extinderea cerinței de a promova examenul de capacitate la toate persoanele recrutate.
De asemenea, CE recomandă planificarea capacității INM în conformitate cu previziunile anuale privind nevoile de recrutare și de formare și luarea în considerare a unei revizuiri a competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție prin reducerea competenței de a judeca în primă instanță și prin limitarea judecării în recurs la chestiunile de drept.
De asemenea, Executivul comunitar recomandă luarea în considerare a aplicării altor măsuri propuse de Înalta Curte printr-un proiect de lege menit să îmbunătățească unificarea practicii judiciare și asigurarea publicării integrale a jurisprudenței instanțelor și a accesului generalizat la aceasta printr-o bază de date ușor de utilizat și cu funcționalități eficiente de căutare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?