Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Taximetrist mort la Boloteşti


Un bărbat de 44 de ani, din Focșani, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs marți noapte pe DN 2D. Din primele cercetări a reieșit că vinovat de producerea accidentului se face chiar mortul, taximetrist de meserie, care a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un autoturism Renault Scenic, condus de un bărbat din Timiș. Acesta din urmă este invalid de ambele picioare, iar mașina pe care o conducea era adaptată handicapului său. Două persoane din taxi și șoferul din Timiș s-au ales cu răni.

Un bărbat de 44 de ani, din Focșani, a murit în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui accident care s-a produs pe DN 2D, în afara loca-lității Bolotești. Din primele cercetări se pare că vinovat de producerea accidentului se face chiar mortul. Potrivit polițiștilor, taximetristul Ionel Halici, în timp ce conducea un autoturism în care avea și doi clienți, ar fi pătruns pe contrasens și s-a izbit de un autoturism marca Renault Scenic, care tracta o remorcă și era condus regulamentar de Iosif Bende, de 57 de ani, din comuna Dumbrăvița, județul Timiș. În urma impactului, șoferul taxiului a murit pe loc, iar cei doi pasageri pe care îi avea în autoturism, din comuna Mera, respectiv Ion P., de 31 de ani, și Dan B., de 19 ani, au fost răniți. Åžoferul din Timiș a fost și el rănit ușor. Se pare că șoferul din Timiș este invalid de ambele picioare și ar avea dublă cetățenie, română și franceză. Polițiștii nu au încheiat cercetările în acest caz, iar ieri au încercat să stea de vorbă cu victimele, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. „Accidentul s-a produs la ora 00.28, pe DN 2D. Din primele cercetări efectuate la fața locului, reiese că bărbatul de 44 de ani, din Focșani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neatenției în conducere a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care tracta o remorcă și care era condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 57 ani, din comuna  Dumbrăvița, județul Timiș. În urma evenimentului, a rezultat decesul unei persoane și rănirea altor trei. Continuăm cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și cine se face vinovat, după care vom lua măsurile care se impun. De asemenea, vom sta de vorbă și cu persoanele rănite în urma accidentului”, a precizat inspectorul Cătălin Manea, din cadrul Serviciului Poliției Rutiere.

Mortul și un pasager scoși din mașină de pompieri

Åžoferul decedat și unul dintre pasageri, de 19 ani, au fost scoși dintre fiarele contorsionate ale mașinii de un echipaj de la descarcerare. Cei doi au fost scoși prin îndepărtarea portierei din stânga.
În urma accidentului, pasagerul din taxi, de 31 de ani, a suferit un traumatism la antebrațul stâng, dar și o contuzie toracică, fiind internat la Secția Ortopedie. Tânărul de 19 ani a fost internat la Secția Chirurgie cu un traumatism cranio-cerebral. Tot la chirurgie a ajuns și șoferul din Timiș, cu un traumatism cranian minor, o contuzie toracică și una de bazin. Colegii taximetristului decedat spun că acesta era destul de prudent în conducere și nu-și explică cum s-a putut înțâmpla așa ceva. „Am auzit în această dimineață. Mă surprinde modul în care s-a produs accidentul deoarece noi am auzit că altcineva ar fi intrat în el. Era destul de prudent și nu era înnebunit după viteză, mai ales că avea și clienți. Probabil că se vor face cercetări în continuare și se va stabili ce s-a întâmplat. Mai sunt și martorii care pot da mai multe detalii pentru ca ancheta să se poată desfășura așa cum trebuie. Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat, pentru că era un coleg de treabă și plăcut”, a precizat un taximetrist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?