Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ghişee unice la Sihlea şi Băleşti


La primăriile din comunele Sihlea și Bălești vor fi înființate ghișee unice în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene. Proiectul „Administrație publică mai aproape de cetățeni-ghișee unice în comunele Sihlea și Bălești” este implementat de primăria din Sihlea. Finanțarea este asigurată din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.
Valoarea totală a proiectului este de 396 mii lei din care 98% reprezintă valoarea eligibilă din instrumente structurale iar 2% este cofinanțarea beneficiarului și a partenerului. Proiectul este implementat până în aprilie 2011. Lansarea proiectului va avea loc săptămâna viitoare, la primăria din Sihlea.
Reprezentanții primăriei Sihlea au arătat că principalele activități ale proiectului sunt pregătirea profesională a perso-nalului din două unități administrativ teritoriale, respectiv 30 funcționari publici, în domeniile achiziții publice, management financiar/contabilitatea instituțiilor publice, impozite și taxe, urbanism și amenajarea teritoriului, asistență socială, controlul legalității actelor administrative prin contenciosul administrativ, managementul schimbărilor în organizațiile publice, dezvoltare durabilă și egalitatea de șanse.
„Se va construi o rețea intranet conectată la un server, rețea ce va permite punerea în legătură a tuturor utilizatorilor din instituție, atât între ei cât și cu sistemul informatic din cadrul ghișeului unic, contribuind la îmbunătățirea comunicării în interiorul instituției”, se arată într-un comunicat al primăriei din Sihlea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?