Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Pensiile militarilor, discutate în Parlamentul European


Europarlamentarul PSD Victor Boștinaru s-a întâlnit cu un grup de 33 de persoane, membri ai Sindicatului cadrelor militare disponibilizate și susținători ai unei petiții depuse la Comisia de profil a Parlamentului European (PETI). Victor Boștinaru este coordonatorul social-democraților europeni din PETI, iar discuțiile au vizat pensiile militarilor în contextul măsurilor Guvernului Boc, a informat un comunicat remis de Departamentul de comunicare al Delegației social-democrate române în Parlamentul European. Potrivit sursei citate, participanții la întâlnire au declarat că România este un stat membru UE și NATO, iar în virtutea prevederilor Constituției și documentelor de aderare, reglementările celor două organizații sunt prevalente celor naționale. ‘Este adevărat că ne aflăm într-o situație de criză economico-financiară, iar statele își coordonează eforturile spre a o depăși prin măsuri de austeritate. Dar, în toate statele membre, aceste măsuri nu au vizat veniturile pensionarilor, ci doar eventuala lor înghețare’, a declarat Boștinaru. El a arătat că în cazul României Guvernul Boc, susținut de actuala majoritate parlamentară, a decis reducerea cu 15 la sută a tuturor pensiilor în condițiile în care ele sunt printre cele mai mici din UE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?