Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Festivalul Ritm şi-a premiat câştigătorii


Copiii talentați care au participat la Festivalul Concurs Național de Dans „Ritm” au fost premiați în cadrul spectacolului de gală ce a avut loc ieri, la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”. Festivalul s-a desfășurat în cadrul Zilelor Municipiului Focșani, încă din data de 3 iulie, în tabăra de la Gălăciuc. Acolo  a avut loc concursul propriu-zis, fiind prezenți reprezentanții mai multor județe din țară. Formațiile au evoluat pe categorii de vârstă, dar și pe categoriile de dans respectiv modern, dans de character, dans popular românesc stilizat, dans contemporan stilizat, tematic, majorete, dar și altele. Organizatorul acestui Festival concurs este Diana Tănase, coregraf al Palatului Copiilor din Focșani, în colaborare cu Primăria municipiului Focșani, Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea și Direcția Județeană pentru Tinerert. „Anul acesta, festivalul s-a desfășurat într-un mod deosebit. Concursul a avut loc la Gălăciuc și a fost diferit de ceilalți ani. Au fost genuri diferite de dansuri, unde s-a remarcat formația «Style», dar și altele, care au demonstrat mare valoare artistică”, a declarat Diana Tănase, organizator al „Festivalului Concurs Ritm 2010”.       Toți copiii care au participat la Festivalul Concurs Național de Dans „Ritm” au primit medalii, iar cele 16 formații de dans participante au fost răsplătite pentru talentul lor cu trofee. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?