Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Vacanţă pentru prichindeii de la „Dumbrava Minunată”


Copiii de la Grădinița cu program prelungit „Dumbrava Minunată”, din cartierul păncean Crucea de Sus, se pregătesc să intre în vacanța mare cu o serbare de sfârșit de an, care va fi organizată astăzi, de la orele 17.00, la Casa de Cultură. Îndrumați de educatoare, ei le vor prezenta părinților un program artistic, din care nu vor lipsi cântecele, poeziile și dansurile. „Vom încerca să le arătăm părinților câte lucruri frumoase am învățat noi în acest an școlar”, ne-a declarat educatoarea Zamfirița Toșcuță. Aceasta a precizat că, datorită regimului de funcționare a grădinițelor cu program prelungit, copiii care le frecventează intră în vacanță mai târziu decât colegii lor de la grădinițele cu program normal, respectiv pe 30 iunie. „Până atunci, ne vom axa doar pe activități recreative, desfășurate în special în aer liber. Printre acestea, se va afla chiar și o excursie la Târgu-Ocna”, a mai spus educatoarea de la Panciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?