Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Tichete cadou pentru sindicaliştii din învăţământ


În această săptămână, membrii de sindicat de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu vor intra în posesia tichetelor cadou oferite de FSLI. „Tichetele cadou provin din rezerva noastră bugetară și nu au o valoare foarte mare, față de altădată”, a precizat Constantin Grigore, președintele FSLI Vrancea. Acesta a adăugat că acordarea tichetelor valorice a fost posibilă grație înțelegerii la care au ajuns toți li-derii de sindicat din județ cu privire la sistarea, pe perioada verii, a lucrărilor de construcție la casa de odihnă de la Soveja, destinată sindicaliștilor din sistemul de învățământ vrâncean. Cei îndreptățiți la primirea tichetelor cadou le vor putea obține, în aceste zile, de la liderul de sindicat al instituției păncene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?