Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Concurs de reviste şcolare


În cadrul concursului școlar interjudețean al revistelor școlare, ediția a X-a, au intrat în competiție 31 de reviste. Evaluarea acestora se va realiza în perioada 15-25 iunie, iar pe 26 iunie va fi festivitatea de premiere. Valoarea totală a premiilor este de aproximativ 2.600 lei. Președintele juriului a fost desemnat Cristi Rogozanu, editor la „Voxpublica „. Pe lângă activitățile legate strâns de premiere, participanții vor fi invitați să ia parte la dezbateri și interesante schimburi de experiență. Organizatorii spun că acest concurs este extrem de util pentru elevi și profesori, deoarece le dezvoltă spiritul de competiție, dar totodată îi ajută să își îmbunătățească scrisul, mai cu seamă ortografia. „Obiectivele concursului sunt identificarea și valorificarea unor talente potențiale   într-un domeniu foarte atractiv atât pentru elevi, cât și pentru adulți: dascăli, părinți, membri ai comunităților locale, inițierea elevilor în tainele scrisului, în tehnica editării și conducerii unei reviste școlare, cultivarea respectului pentru cuvântul scris, pentru exprimarea corectă și expresivă în limba română, educarea tinerilor în spiritul respectului pentru adevăr, pentru reflectarea obiectivă a realității, prin aplicarea principiilor deontologice ale profesiei de jurnalist, promovarea preocupărilor unităților școlare din județ și din afara județului în domeniul jurnalismului și reflectarea lor adecvată în mijloacele jurnalistice”, au precizat organizatorii. Cea de-a X-a ediție a Concursului Interjudețean de Reviste școlare este organizată de Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți”, Inspectoratul Åžcolar Județean fiind partener.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?