Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Şedinţă extraordinară la Consiliul Local


Consilierii locali focșăneni vor discuta, astăzi, în ședință extraordinară, trecerea în administrarea Ministerului Transportului și Infrastructurii a sectorului de drum strada Mărășești – intersecția cu bulevardul Cuza Vodă până la ieșirea din municipiu. Acest sector de drum este parte componentă a DN 2D, Focșani-Ojdula-Târgu Secuiesc, și transferul urmărește reabilitarea de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.. La ședința extraordinară va mai fi discutat proiectul privind trecerea terenului în suprafață de 35,26 de hectare din domeniul public al municipiului în domeniul privat, în ve-derea garantării de către municipiul Focșani în calitate de acționar unic, a datoriei SC ENET SA Focșani la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. În cadrul aceleiași ședințe, va fi făcută și o informare privind derularea proiectului cu finanțare europeană „Recalificare Urbană Perimetru Istoric Piața Unirii și Grădina Publică Focșani”.Reamintim că firma gălățeană care execută lucrarea din centrul municipiului a solicitat, din diferite motive, ca termenul de finalizare să fie amânat pentru data de 30 iunie 2011. Constructorul a invocat diferite motive care nu au permis finalizarea lucrării până la termenul stabilit în contract.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?