Medicamente doar pentru bogaţi!

0
185


Vrâncenii vor plăti foarte scump medicamentele de care au nevoie, de la începutul lunii iulie, când va fi schimbat actualul sistem de calcul al prețurilor. Noul sistem de compensare a medicamentelor pe care îl pregătește Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va duce la o creștere a medicinii naturiste, pentru că oamenii nu își vor mai permite decât medicamente ieftine. Dacă medicamentele mai vechi vor fi compensate cu până la 100% cele noi, de ultimă generație, abia vor mai putea fi cumpărate. Președintele Colegiului Far-maciștilor Fevronia Stoica spune că bolnavii vor ajunge să se trateze ca pe vremea bunicilor, respectiv ca în anii ‘50-’60. „CNAS va compensa cel mai ieftin medicament care conține substanța activă din medicamentele prescrise de medici, ceea ce va face ca pacientul să suporte aproximativ 90% din costul unei rețete”, a explicat Fevronia Stoica. Ea a adăugat că această măsură va „da peste cap” protocoalele realizate de Ministerul Sănătății pentru tratarea bolilor, iar medicii nu vor mai fi preocupați să dispună un tratament adecvat, ci de medicamente cât mai ieftine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here