Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Laboratoarele au semnat contractul cu CAS


Laboratoarele de analize medicale și cele de radiologie și imagistică au semnat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, după îndelungi contestații și evaluări. Cel mai mare punctaj l-a obținut, la la-boratoarele de  analize medicale, Materna, cu punctajul maxim și cele mai multe fonduri. În total au participat opt laboratoare de analize medicale din județ. Punctajul a fost stabilit după ce unul dintre aparatele deținute de către laboratoare a fost exclus din grilă. „În urma cererii depuse de către laboratorul Sanomed, aparatul de imunologie KPS a fost exclus din grilă”, se arată în comunicatul de presă al Casei de Asigurări de Sănătate. Punctajul s-a făcut pe baza aparaturii deținută de fiecare laborator în parte, a cererii din partea bolnavului și a rapidității cu care se oferă rezultatele la analizele sanguine. Suma totală primită de laboratoare a fost de 1,7 milioane din care mai bine de jumătate a fost deja cheltuită până la această dată. La laboratoarele de radiologie și imagistică din cele trei firme înscrise au rămas numai două care au primit fonduri pentru acordarea de investigații la computerul tomograf și imagistică. Acestea sunt Euromedic și Interclinic care sunt amplasate în curtea Spitalului Județean. Punctajul mai mare a fost obținut de către Euromedic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?