Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Activitate bogată la CJPC


Activitatea comisarilor din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) s-a mărit considerabil în această săptămână, față de acum două săptămâni. Dacă în urmă cu două săptămâni comisarii CJPC au primit doar cinci reclamații și au efectuat 53 de controale, săptămâna aceasta numărul reclamațiilor a ajuns la 18, iar controalele la 84. Interesant este că reclamațiile întemeiate au fost trei la număr săptămâna aceasta și doar două în perioada 12-18 aprilie. În urma celor 84 de controale, au fost aplicate doar 31 de amenzi. „Munca noastră nu se rezumă doar la control și sancțiuni, ci și la consiliere și educare în mod gratuit a agenților economici. Acest lucru se vede și din raportul săptămânal al instituției”, a declarat Dumitru Dilă, directorul coordonator adjunct al CJPC.
Tocmai pentru că instituția protejează drepturile consumatorilor, ea este „obligată” să consilieze comercianții, astfel încât aceștia să nu înșele involuntar clienții. Abia atunci când nu respectă legile care vizează protecția consumatorilor, operatorii sunt sancționați de către angajații CJPC.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?